Sursa foto: Pexels.com

 

 

Avem o săptămână plină de școală. Până acum, adaptarea merge bine și asta mă bucură enorm.

Pe Antonia o văd transformată în ultima perioadă. A progresat mult când vine vorba de comunicare, de deschiderea de a împărtăși cu mine ceea ce simte, fiecare zi de școală, cu panoplia de emoții aferente. Verbalizează mult mai bine ce simte în diferite situații și are capacitatea de a găsi soluții atât pentru emoțiile ei, dar și când vine vorba de relațiile cu ceilalți.

Perioada aceasta vine cu atât de multe provocări … atât pentru ea, cât și pentru noi. Mi-am propus să luăm lucrurile pas cu pas, așa cum vin. Să le disecăm pe măsură ce apar, fără să-mi fac griji suplimentare (ușor de zis, mai greu de făcut). Scopul meu este să fiu prezentă. Să o ascult, să pun întrebările potrivite (la care să nu mi se răspundă cu „da” sau „nu”), să ne conectăm, să o ajut cu soluții atunci când mi le solicită (musai să o las să gândească pentru ea înainte să-i ofer soluții), să se simtă protejată, să știe că este într-un mediu sigur și așa mai departe.

Una dintre provocările acestei perioade, atât pentru ea, cât și pentru mine este contextul în care Antonia a intrat pe băncile școlii: în al doilea an de pandemie, cu masca pe față, cu multă incertitudine, cu incoerențe și statistici  în creștere. Deloc liniștitor pentru mine și cel puțin incomod pentru ea.

La început de școală, printre rechizite, am avut de cumpărat și de dus la școală un kit covid.

Mi-aș fi dorit tare mult să nu aibă nevoie de el.

Mi-aș fi dorit să o duc de mână până în fața clasei măcar timp de o săptămână.

Mi-aș fi dorit să le zâmbesc celorlalți părinți cu „minunatul” meu aparat dentar, nu doar cu ochii.

Mi-aș fi dorit ca Antonia să-i vadă învățătoarei zâmbetul și să-și „citească” una alteia emoțiile.

Din păcate, oricât de dramatic ar suna, masca ne fură din normalitatea și frumusețea acestei noi etape.

 

Sursa foto: Pexels.com

 

Câteva incoerențe

„Mami, să știi că îmi e puțin cam greu cu mască la școală!”. Asta mi-a spus după 4 zile de școală. Și nu are cum să nu-i fie. Are 6 ani și nu vrea să aibă grija măștii, deși are deja și alte griji pe care le-a dobândit în pandemie.

Nu aș vrea să fiu înțeleasă greșit. Suntem oamenii care respectă regulile, implicit copilul nostru o face. Înțeleg utilitatea măștii, dar am dezvoltat o gândire critică de-a lungul vremii, trăsătură care iese la suprafață de câte ori dau de incoerențe și absurdități. Le punctez pe cele care îmi vin în minte, fără să caut prea mult:

  • festivitatea de la școală, în aer liber – cel mult 250 de oameni. Masca a fost obligatorie, purtată de toată lumea.
  • Untold, în aer liber – peste 200.000 de oameni, dar nimeni nu a purtat mască (mă pronunț pe baza imaginilor pe care le-am văzut).
  • Nunțile și cumetriile cu sute de persoane, în spațiu închis, lipiți unii de alții, fac parte din același registru: nimeni nu poartă mască. 20 de copii într-o sală de clasă aerisită, cu distanță între ei, sunt obligați să o poarte. 
  • De când am născut Antonia, din 2015, am auzit „Nu le punem copiilor fulare/eșarfe pe gură, pentru că umezeala este favorabilă dezvoltării microbilor”. În 2021 masca este obligatorie la școală, pe gură și nas.
  • Masca este o măsură implementată la nivel național. Ea nu este obligatorie în școlile din alte țări, Anglia sau Republica Moldova sunt două exemple.
  • Tot de când am devenit mamă, am auzit „Nu protejați copiii/nu dezinfectați excesiv, deoarece corpul lor nu va avea ocazia să se fortifice!”. 6 ani mai târziu, în plină pandemie, regula asta se anulează.
  • Partea socio-emoțională este esențială în dezvoltarea armonioasă a unui copil. Vorbim de multă vreme despre emoții, cum le recunoaștem, cum ne fac să ne simțim, etc. Aproape toate învățămintele respective s-au dus pe apa sâmbetei, pentru că purtând masca ești într-un continuu poker face.
  • Când văd câte un individ în mall cu masca sub barbă, îmi vine să mă duc să i-o așez frumos (bine, poate nu chiar frumos) pe nas. Nu vreau să îi mai explic Antoniei de ce ea trebuie să respecte regulile și de ce alții nu o fac.

„Mami, când e gata cu covidul, zi-mi, te rog, că nu o să mai purtăm mască!” – rugămintea ei … Ce aș putea să-i spun?! „Vom vedea, iubita mea!” Nu pot spune mai mult, că tot aștept să văd … Și parcă previziunile favorabile numa’ nu mai devin realitate. Ca o paranteză, Israelul a avut o rată foarte mare de vaccinare. În ce situație este Israelul după ce majoritatea populației s-a vaccinat? E o întrebare simplă de om vaccinat. 

 

Care sunt consecințele? 

Repet, înțeleg utilitatea măștii, dar nu cred că sunt singurul părinte care se întreabă care este reversul medaliei. Ce implicații are masca asta purtată 6 ore pe zi, în cazul Antoniei, de niște copii de 6 ani sau mai mari, la început de drum, în primul an/primii ani de școală, într-un mediu nou, cu oameni noi? Aici mă refer la consecințe asupra sănătății fizice (că mai există și alte boli), dar și a celei mentale/emoționale. Mă întreb ce alte soluții ar fi în locul măștii … Care or fi riscurile mai mari? Greu de zis! Dar am dubiile mele când vine vorba de sănătatea emoțională a generațiilor viitoare (nu c-am fi noi neapărat mai bine).

Așadar, așteptăm … Așteptăm să vedem câte valuri și măsuri or mai fi, ce teorii valide sau mai puțin rezonabile vor mai apărea, cum vor exploda cifrele pe bune sau din pix … Sunt destule detalii pe care nu le cunoaștem. Știu doar că vreau să cresc un adult sănătos și responsabil. Pentru partea de sănătate, astăzi sunt lucruri care nu sunt în controlul meu. Când vine vorba de responsabilitate suntem în plin antrenament, unul care se desfășoară în moduri pe care nu le-aș fi crezut vreodată posibile.

 

Copiii voștri poartă masca la școală? Cum se descurcă în contextul dat? 

 


Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

4 Comments on Masca – o adevărată provocare la început de școală

  1. Masca este obligatorie si la noi. O poarta, pentru ca deja e invatat sa respecte regulile Covid. Ne intreaba mereu cand se termina cu virusul si de ce el nu are voie sa isi faca vaccin. Vaccin o sa faca, atunci cand este disponibila vaccinarea copiilor. Dar la intrebarea „cand se termina?” nu avem raspuns.
    Ma astept sa se inchida scolile. Ma deranjeaza ca cei mici sunt iar pedepsiti pentru ca cei mari nu pot respecta regulile.
    Speram la bine. Ne pregatim de greu~

  2. Exemplele cu nuntile si Untold vs strictetea din scoli, ma.dor si pe mine. Cred ca avem de-a face cu niste analfabeti functionali, care iau decizii fara sa le gandeasca pana la capat.
    In clasa zero e si fetita mea. Ii place enorm, eu traiesc cu groaza ca intram in orice moment in online. Un an mai tarziu pandemiei, solutiile noastre sunt aceleasi. Simt o scarba teribila fata de cei ce ne conduc si as vrea sa ne revoltam organizat… dar nu putem, e pandemie….

    • Salut!
      Nu știu de unde ești, dar la Cluj ne despart câteva zile de școala online.
      Încerc să iau lucrurile cât se poate de obiectiv și eu văd problema la nivel global, dar nu doar național. Inepții există peste tot în lume, concentrate pe covid, de parcă nimic altceva nu ar mai exista. Și știu că, într-un fel sau altul, ne este greu tuturor.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *