Pe măsură ce cresc, copiii au diverse frici. Ele fac parte din dezvoltare. Ceea ce adulţilor li se poate părea inofensiv, pe copii îi poate speria. Cu calm, înţelegere şi empatie, copiii îşi pot depăşi fricile.
Copiii nu sunt toţi la fel, dar unele frici sunt comune, experimentate de majoritatea copiilor de o anumită vârstă. De exemplu, după vârsta de 2 ani, imaginaţia copiilor este în plină dezvoltare, însă nu au capacitatea să facă prea bine diferenţa între real şi imaginar. Pe lângă imaginaţie, unele frici pot fi rezultatul unor experienţe trăite sau provocate de părinţi ori de alţi oameni din anturajul copilului.
În jurul vârstei de 3 ani, copiii gestionează mult mai bine anxietatea de separare decât la o vârstă mai mică. Încep să aibă capacitatea de a se adapta mult mai uşor situaţiilor şi mediilor noi.
La această vârstă, apar pericolele imaginare, de exemplu, umbrele proiectate pe pereţi în timpul nopţii sunt văzute ca fiind monştrii, fantome sau animale fioroase. Le poate fi frică de zgomote puternice pe care nu le pot înţelege, de la sunetul bormaşinii, al aspiratorului şi până la cel al toaletei în momentul în care tragem apa. Pentru adulţi, fricile copilului pot fi întemeiate sau nu, însă indiferent de cum noi le percepem, pentru copil sunt cât se poate de reale şi nu ar trebui să ne fie un subiect de amuzament.
Noi suntem pilonii de siguranţă şi încredere ai copiilor. Ei cred cu adevărat ceea ce le spunem şi nu ştiu să facă diferenţa între glumă şi serios. O glumă pe care noi o considerăm inofensivă poate declanşa o frică, aşa că e important să ne măsurăm cuvintele în relaţia cu cei mici.
Frici comune între 2 şi 5 ani
♦ Frica de a avea scaun (frica de durere sau de a cădea în toaletă).
♦ Frica de gândaci, muşte, insecte în general.
♦ Frica de întuneric şi/sau de umbre.
♦ Frica de a dormi singur.
♦ Frica de sunete puternice.
♦ Frica de separare de părinţi.
♦ Frica de oameni deghizaţi.
♦ Frica de străini.
♦ Frica de câini.
♦ Frica de a se pierde.
♦ Frica de apă (baie şi/sau piscine).
♦ Frica de a sta singur într-o încăpere.
Frica de câini şi alte animale. Creierul nostru este construit în aşa fel încât să ne alerteze şi să ne protejeze în caz de pericol. Când intervine imaginaţia, copilul vede în animalul respectiv un pericol, indiferent de cât de inofensiv sau prietenos este acesta. „M-ar putea dărâma. M-ar putea muşca. Are dinţi/gură mare. M-ar putea înghiţi.”
Frica de întuneric. Este una dintre cele mai comune frici ale copiilor. Poate să-i terifieze o umbră proiectată pe perete sau întunericul în sine. Copiii îşi scanează mediul în permanenţă, în cele mai mici detalii şi sunt atenţi la tot ceea ce văd şi aud. Întunericul îi împiedică să observe lucrurile aşa cum o fac atunci când este lumină. Imaginaţia joacă un rol determinant şi în acest caz. Când copilul vede o umbră sau aude un zgomot pe timp de noapte, îşi poate imagina că provine de la un monstru ascuns sub pat ori că există un urs în cameră. 🙂
Schimbările pot fi un factor perturbator pentru copii. Rutina şi acţiunile anunţate le oferă confort. Pentru ei, orice schimbare poate fi tulburătoare, de la mobila rearanjată în casă până la o mâncare nouă servită la cină. Asta nu înseamnă că nu ar trebui să îi confruntăm cu noutatea şi schimbările, dar contează modul în care o facem.
Ce pot face părinţii pentru a-i ajuta pe copii să îşi depăşească fricile?
♣ Să le respectăm sentimentele. Abordările „nu are de ce să îţi fie frică” sau „eşti băiat/fată mare” nu funcţionează. Copiilor trebuie să le arătăm empatie şi înţelegere pentru ceea ce simt. Bineînţeles, nu o vom face într-un mod dramatic, ci cu o atitudine pozitivă. Să înţelegem că teama lor este una reală, indiferent dacă nouă ni se pare raţională sau nu.
♣ Să comunicăm. Să le punem copiilor întrebări pentru a înţelege ce simt cu adevărat, ce îi sperie în mod concret.
♣ Să le dăm siguranţă. Să ne asigurăm copilul că îl protejăm, să îl îmbrăţişăm, să ştie că suntem acolo pentru el.
♣ Încercăm să soluţionăm fricile cu paşi mici, într-un mod distractiv şi pozitiv. Să nu ne supraprotejăm copiii, dar nici să nu-i forţăm să-şi confrunte fricile cu orice preţ, ci să le dăm oportunitatea să aibă experienţe sigure. Aici este musai să fim creativi. De exemplu, să citim poveşti în întuneric, la lumina lanternei. În cazul fricii de câini, să cerem ajutorul unui prieten care are un câine. Înainte de toate, să ne asigurăm că animalul este prietenos. Să explorăm lumea animalului împreună cu copilul. „Uite, dă din coadă. Acesta este un semn că îi face plăcere să ne vadă.” Copilul poate observa animalul de acolo de unde se simte confortabil şi în siguranţă, din braţele părintelui.
♣ Nu evităm fricile în totalitate şi nu ne prefacem că ele nu există. Specialiştii ne sfătuiesc să nu evităm lucrurile pe care copiii le percep ca fiind înfricoşătoare. Nu vrem să ne facem copiii să sufere, dar dacă nu-i expunem deloc fricilor lor, acestea se pot perpetua. Este ca şi cum le-am spune: „Da, x lucru este înfricoşător. Tu nu poţi să-i faci faţă. Eşti prea mic/slab pentru asta.” În schimb, cu expunere moderată şi atentă, copilul îşi va lărgi zona de confort.
♣ Să anticipăm lucrurile care îl sperie pe copil şi să îl pregătim în acest sens. De exemplu, să-i spunem când urmează să mergem în vizită la cineva care are câine, înainte să facem un zgomot puternic, înainte de o consultaţie la medic, etc.
♣ Să facem activităţi care să îl ajute pe copil. Să citim cărţi, să inventăm jocuri şi poveşti. De exemplu, în cazul fricii de întuneric şi/sau de monştri, putem stinge luminile din casă, să ne luăm copilul de mână, să ne „înarmăm” cu lanterne şi să pornim în căutarea monştrilor, ca într-o poveste. Să-l încurajăm/lăsăm pe copil să conducă „expediţia”. Putem face şi un joc de rol. Copilul să fie monstrul şi să ne prefacem speriaţi. Copilul va simţi că deţine controlul, că are putere. Despre asta am mai scris aici.
♣ Ne măsurăm cuvintele şi nu apelăm la constrângere. Nu îi spunem copilului că vine nenea/tanti să îl ducă dacă nu este cuminte/nu mănâncă/nu doarme. Nu vine nici doctorul sau poliţistul să-l ia şi nici asistenta nu vine cu injecţia dacă nu ascultă. Nu îi spunem că îl părăsim în mijlocul străzii ori al parcului dacă nu face lucrurile aşa cum i le cerem. Dacă apelăm la astfel de constrângeri, să nu ne mirăm că cel mic dezvoltă frici faţă de străini, medici, poliţişti, de separare, etc.
♣ Găsim soluţii care să îi dea siguranţă. Îi punem în cameră o lumină de veghe, îl lăsăm să îşi ia jucăria preferată la grădiniţă, suntem prezenţi fizic.
♣ Limităm expunerea la surse media care îi pot amplifica emoţiile, în special atunci când nu putem fi prezenţi fizic sau seara, atunci când copilul ar trebui să se liniştească, nu să devină mai agitat.
În jurul vârstei de 2 ani, Antoniei îi era frică de insecte. Am povestit, pe blog, ce am considerat noi oportun să facem pentru a o ajuta să îşi depăşească această frică. Acum ne confruntăm cu teama de întuneric. Îi este frică şi să stea singură într-o încăpere, chiar dacă noi suntem sub acelaşi acoperiş. Sperăm să trecem cât de repede şi cu bine şi peste această etapă. 🙂 Ultimele ei frici m-au determinat să mă documentez în această privinţă şi să împărtăşesc informaţiile cu voi, prin acest articol, în cazul în care treceţi printr-o situaţie similară. Sper să vă fie de folos.
Copiii voştri ce frici au? Cum îi ajutaţi să şi le depăşească?
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.
Lui M, aproape 3 ani ii este teama de sunetele digitale (gen Bixby, Siri – apasate din greseala noastra), de hainele puse pe umeras, de intuneric si uneori de nou.
Le consider frici normale, ii arat ca nu are de ce sa se teama, il tin in brate dar pe de alta ii expun si situatia reala a fricilor si ii spun ca majoritatea oamenilor au o teama, exemplificand. Stie ca mamei ii e frica de soareci, tatalui de inaltime si tot asa. Sanatate!
Sa stii ca e prima oara cand aud de frica vis-a-vis de suntele digitale. Sper sa treaca repede aceasta perioada pentru voi!
Fetitei mele de 3 ani si jumatate ii este frica de masina de spalat rufe si de uscatorul de rufe. Nu vrea nici sa intre in baie. Am incercat cu jocuri, cu glume, am si presat-o nevrand sa inchid usa la baie cand mi-a cerut asta (eram suparata de tot felul de lucruri pe care ea nu a vrut sa le faca in ziua aceea si nu am mai vrut nici eu sa fac 😅)
E tare complicat să gestionăm fricile celor mici și, adesea, este nevoie de multă răbdare să-i ajutăm să treacă peste aceste perioade. Sper ca frica fetiței tale să se atenueze cât de curând.
Fetitei mele de 2 ani si 3 luni ii este frica de casele straine…De straini care i se par ei altfel si de jucariile care suna…Cand am fost in vizita la cineva, unde ea nu a mai fost, a plans incontinuu si a trebuit sa plec, i-am explicat ca sunt prietenii nostri si ca vrem sa ne jucam toti acasa la ei dar ea tot nu a vrut sa se intoarca. Sper sa putem gestiona aceasta frica cat de curand posibil.
Salut, Anamaria
Imi pare rau pentru experienta voastra si sper ca aceasta frica a fetitei tale sa treaca cat mai curand.
Buna seara. Am un băiețel de 2 ani, iar de cateva zile are diverse frici. Daca pana cum se juca cu diverse jucarii din cauciuc cum ar fi dinozauri, chiar ii si imita, acum se sperie foarte tare de ei. In urma cu cateva zile am cumparat împreună doi păianjeni din plastic (a fost foarte fascinat de ei), iar acum nu vrea sa ii mai vada, m-a pus sa ii arunc la gunoi ca ii este frica de ei, cu toate ca am încercat sa ma joc eu cu ei, i-am pus sa mearga pe mine sa ii arat ca nu imi e frică si ca nu are nici lui de ce sa ii fie frica tot nu i-a mai vrut. Vrea sa doarma in fiecare seara in camere diferite pentru ca (presupun eu) ceva il sperie intr-o alta camera. Am incercat sa il fac sa imi arate ce il sperie dar nu inteleg, imi arata cu degetul spre ceva ce nu ar avea ce sa il sperie (cred ca ar fi ceva imaginar). In seara aceasta tragea patura peste capul lui si al meu si simteam cum ceva il sperie foarte tare. Cu toate ca nu stam singuri in locuinta, ii are pe frații lui mai mari (17, respectiv 10 ani), pe mamaia, nu sta decat cu mine, si la toaletă merge cu mine. Pana sa apara aceste frici era un copil foarte strengar, ne jucam seara inainte de culcare, râdea, facea tot felul de figuri comice, acum plange foarte speriat din orice. Nu stiu cum sa gestionez aceste stari.
Salut.
Cel mai probabil, ceva i-a declanșat frica. Din experiența mea, singurul lucru pe ca îl poți face este să-i fii alături, să îl asiguri că este în singuranță și să ai răbdare, să nu simtă că ceea ce simte este greșit. Sper să treacă repede perioada aceasta!
Fetita mea de 3 ani si 1 luna a inceput sa planga foarte tare la cresa cand o duc si sa spuna ca ii este frica sa stea fara mine, ca se va pierde fara mine. De o saptamana a inceput asta. Cum as putea sa gestionez, sa o fac sa se simta bine si in siguranta? Multumesc!
Salut, Natalia
Probabil ca este, mai degraba, vorba despre anxietatea de separare, specifica varstei. Poti sa ii validezi frica, sa ii spui ca intelegi prin ce trece si sa o asiguri ca vii sa o iei la ora stabilita, eventual sa creionati un plan, ce aveti de gand sa faceti impreuna dupa gradinita. Sa o asiguri ca este intr-un loc sigur, unde este bine ingrijita, unde nu are cum sa se piarda de tine. Si, bineinteles, sa nu existe niciun fel de amenintari de genul „Vine x sau y sa te ia daca nu esti cuminte”.
Sper ca am reusit sa-ti fiu de folos!
Buna seara ,
Am o fetita de 2 ani si 4 luni care se sperie de persoanele straine care incearca sa interactioneze cu ea .
Cum pot sa o ajut ?
Salut,
Nici nu știu ce să te sfătuiesc. Ajută activități care vizează emoțiile, să vezi ce o sperie de fapt. Ajută cărțile cu mesaje pe subiect. De asemenea, dacă situația te îngrijorează, nu ar strica să apelezi la sfatul unui psiholog.
Fetita mea, de 2 ani si 9 luni se teme de alti copii. La gradinita se joaca cu colegii de grupa, chiar imparte jucariile, dar cand iesim afara (cu bicicleta, sau o alta jucarie) si ne intalnim cu copii cunoscuti din cartier, cu care pana acum o luna socializa, tremura, plange incontrolabil, tipa ca ii vor lua jucaria.
Cum as putea sa o ajut sa depaseasca aceasta faza? Discutiile si explicatiile nu prea ne-au ajutat pana acum.
Salut!
Oare nu s-a întâmplat nimic care să o facă să reacționeze astfel față de copiii din cartier?
Nu știu ce să te sfătuiesc, pentru că nu am trecut prin nimic asemănător. Cred că, dacă lucrurile nu se îmbunătățesc, cel mai bun lucru ar fi să ceri sfatul unui psiholog.
Buna . Am o fetița de 2 ani si 6 luni . A început sa ii fie frica de Muște , Abine si micile insecte ce dau primăvara . Cum reușesc sa o pot ajuta.
Salut!
Antonia a trecut prin aceeași frică. Am detaliat experiența noastră într-un articol, aici: https://www.flaviahiriscau.ro/frica-de-muste-furnici-tantari-si-alte-ganganii/. Noi am expus-o treptat, deloc agresiv fricii (de exemplu, am fost într-o grădină cu fluturi). Poate te ajută articolul pe care ți l-am lăsat.
Buna! Am o fetita de 2 ani jumate,de 2 saptamani am fost la o petrecere de botez,muzica tare,necunoscuti…cand a pornit muzica,fiind si formatie care ,,tipa, destul de tare a inceput sa tremure si sa planga incontinuu fapt ce ne a determinat sa o ducem acasa. De atunci ii este teama de zgomote,de copiii care se joaca si tipa,de aproape orice zgomot care se aude mai tare decat cele normale. Nu are probleme cu masina de spalat,aspirator,blender.. Nu stiu daca ar trebui sa o ducem inca la un specialist sau nu. Am scos o in spatii de joaca sa se acomodeze cu copii insa cum aude tipete incepe sa planga,sa se teama. Nu stiu ce sa fac,sufar ENORM. Multumesc!
Salut!
Frica de zgomote puternice este firească la această vârstă. Eu cred că se va diminua/va dispărea cu timpul, pe măsură ce va dobândi mai multe competențe cognitive, emoționale, sociale care să o ajute să își gestiona singură frica. Până atunci e nevoie de multă răbdare (îmi aduc aminte de episoadele noastre cu insectele).
Te cred că suferi pentru copilul tău! Este firesc. Cred că ceea ce poți să faci acum este să îi sporești sentimentul de siguranță, să o asiguri că o înțelegi, că ești acolo pentru ea.
Buna. Am o fetita de 2 ani si 3 luni. Ii e frica groaznic de adulti de cateva luni. Cand mergeam.in vizite se acomoda greu daca se apropia un un adult de ea plangea pana vomita. Se joaca in schimb cu alti copii daca nu sunt adulti langa ea. Astazi de exemplu am fost intr un parc iar o alta mamica cu fetita ei s a apropiat de ea,imediat a venit in bartele mele plangand, greu am linistit o. Apoi acea mamica s a indepartat si ea s a jucat prietenos cu fetita. Nu stiu cum sa mai procedez cum sa i mai explic ca e inregula ca nu are de ce sa i fie teama . Imi e frica cand ma gandesc ca trebuie sa mergem in vizite la altcineva.:(
Salut!
Cred că un prim pas ar fi să vezi dacă este ceva anume care să îi fi declanșat frica. Frica de străini poate fi asociată cu frica de separare. Eu cred că, cu răbdare, se va diminua/va dispărea cu timpul.
Poate te-ar ajuta să ceri sfatul unui psiholog care să te îndrume în gestionarea acestei frici.
Bună ziua! Fetitei mele de 3 ani ii este frica de bormașini, flex, mixer, orice aparatura care face zgomot, dacă accelerează cineva masina mai tare. Nu ii e frica de masina de spalat rufe si vase, de hidrofor, de bicicleta electrica a sotului, de aspirator. Nu prea reușesc sa o calmez când vede aparatele astea. Pentru ca știe ca fac zgomot uneori plânge și când le vede. Deși după o perioada, dacă sunt folosite în continuare, se obișnuiește cu zgomotul și nu mai are probleme, dar data viitoare când sunt folosite iar începe sa plângă. Am încercat aproape orice. Acum am zis ca o sa ii și cumpăr jucarii asemănătoare.
Salut!
Frica ei este una comuna (si fetitei mele ii era frica de zgomotele puternice, in special de sunetul bormasinii) si cred ca rabdarea este solutia. Ar mai fi si explicatiile date pe banda rulanta. Cred ca e o idee buna sa ii iei jucarii asemanatoare care sa o reconcilieze cu obiectele. Pe EduClass gasesti o barmasina magica pentru fetite. La noi a avut mare succes!
Buna ziua ! Am o fetiță de 2,7 ani și întâmpinăm niste probleme ciudate. Nu putem să mai intrăm în niciun parculet in care se afla vreun tătic sau un bărbat în general. Dacă totuși nu e nimeni în parc și intră un bărbat între timp, se catara în brațele mele și nu mi sa drumul până nu plecam . Își pune mana la ochi sa nu l vadă și trece pe lângă respectivul cu capul in sensul opus și mana la ochi. Mă întrebam ce este asta și cum se poate rezolva. Mulțumesc!
Salut!
Din păcate, eu nu sunt în măsură să te ajut. Este posibil ca teama să fi fost declanșată de ceva care vă scapă. Cel mai bine este să cereți părerea unui psiholog dacă frica asta persistă.
Buna ziua…am un baietel de 1 an jumatate si se sperie de umbra lui,nu are frica de insescte,zgomote…dar de umbra lui e ceva de groaza…ce pot face? Multumesc mult
Salut.
Sfatul meu este să te consulți cu un psiholog. El te poate sfătui ce să faci, cum să abordezi lucrurile.