Grădiniţa o consider o etapă extrem de importantă în viaţa fiecărui copil. Este locul în care îşi construieşte încrederea în el, începe să socializeze şi învaţă lucruri noi. Pe mine ca mamă m-a făcut să-mi spun că nu mai am un bebeluş, ci un copil independent, cu dorinţe, nevoi şi emoţii. Trebuie să i le respect pe toate şi să o pregătesc pentru fiecare etapă importantă. Exact asta am încercat să fac în privinţa grădiniţei. Poate metodele mele vă vor fi şi vouă de folos.
Nu am vizitat grădiniţele cu copilul
La sfârşitul lui 2017 am vizitat mai multe grădiniţe, dar nu am luat-o pe Antonia cu noi. Am preferat să îi prezentăm doar varianta finală. Bineînţeles că ea trebuia să rezoneze cu oamenii şi cu spaţiul în sine şi am avut norocul să fie aşa. De fapt, verbal o pregăteam de prin octombrie că va merge la grădiniţă. Îi povesteam că acolo va fi înconjurată de copii, că se va juca cu ei şi că va învăţa o mulţime de lucruri noi şi interesante. Mă legam de orice ca să-i mai spun câte ceva despre grădiniţă. I-am spus inclusiv că suntem în căutarea unei grădiniţe şi că vrem să găsim un loc cât mai potrivit pentru ea, în care să se simtă bine, iubită şi protejată. I-am explicat de la bun început că este locul în care va sta cât noi vom fi la muncă, că o vom lua acasă în fiecare dupămasă şi încercam să îi reamintesc de creşa din Luxemburg. Nu ştiu cât a înţeles, dar noi povestim foarte mult cu ea despre orice lucru pe care urmează să îl facem. Era absolut normal să o facem şi în acest caz.
I-am explicat din timp unde va merge şi ce va face
După mai multe săptămâni de căutări, am găsit grădiniţa potrivită pentru Antonia. Totuşi, exista o problemă: vârsta. Antonia are 2 ani şi 7 luni. Grupele de creşă sunt de la 1 la 3 ani şi cele de grădiniţă de la 3 la 5 ani. Nu putea integra grupa de la creşă, pentru că nu mai erau locuri disponibile şi, sinceră să fiu, nici nu o consideram varianta potrivită. Este mult mai în largul ei cu copiii mai mari decât cu cei mici. O altă variantă era să aşteptăm până se apropie de 3 ani, până prin aprilie-mai. Nici asta nu intra în calculele noastre. Ultima variantă, cea pe care am ales-o în cele din urmă, era să o evalueze psihologul din cadrul grădiniţei şi să decidă dacă s-ar adapta unui colectiv de copii mai mari. Zis şi făcut! I-am spus Antoniei că am găsit o grădiniţă, că doamna de acolo vrea să o cunoască pentru a putea decide dacă îi este potrivită grupa de copii mai mari. Sunt sigură că nu a înţeles ea aspectul ăsta, dar era entuziasmată că mergem la grădi. Înainte să plecăm de acasă a vrut neapărat să ştie dacă la grădiniţă au lego. 🙂 Era mânată de dorinţa de joc. I-am spus că vom descoperi împreună.
La grădiniţă s-a jucat mai bine de o oră în prezenţa mea şi a doamnei psiholog. Am rezonat şi eu, şi ea cu psihologul şi la finalul discuţiei am primit unda verde. Asta se întâmpla în decembrie. Am hotărât să nu ne grăbim, să nu îi întrerupem adaptarea (urmau să vină sărbătorile de iarnă) şi să înceapă abia după sărbători, cândva în ianuarie. Problema a fost că Antonia nu voia să plece. Deşi nu avusese contact cu copiii, îşi dorea să mănânce şi să doarmă cu ei. Având în vedere că la această vârstă nu are capacitatea de a poziţiona lucrurile în timp, m-am folosit de calendarul de Advent şi de deplasările noastre de sărbători pentru a încerca să o fac să înţeleagă când va începe grădiniţa.
Am pregătit împreună lucrurile pentru grădiniţă
În ianuarie am finalizat destul de repede dosarul şi am stabilit când va fi ziua cea mare, prima zi de grădiniţă. În ajunul acestei zile, am avut o întâlnire doar eu cu educatoarea. Am povestit despre Antonia, cum este ea, ce îi place, ce nu îi place şi ce tabieturi are. Acest prim pas mi-a arătat că oamenii se implică şi oamenii sunt un criteriu esenţial atunci când vorbim de grădiniţe. Pentru prima zi de grădi trebuia să avem pregătite câteva lucruri: papuci de casă, suprapantaloni, un ghiozdănel cu un rând de haine de schimb, un prosop şi o caserolă pentru prima gustare din zi. Aceasta se aduce de părinţi în fiecare dimineaţă. În primele 3 zile ale săptămânii trebuie să fie constituită din fructe, în a 4-a din legume şi în ultima din nuci şi fructe uscate.
- Ghiozdanul. Primul ei ghiozdan mi-a adus o groază de emoţii de toate felurile. Ei i-a adus o bucurie imensă şi un entuziasm peste aşteptările mele. Aş fi vrut să-l cumpărăm împreună, însă timpul era prea scurt să o putem face. L-am cumpărat singură împreună cu alte câteva lucruri care mi s-au lipit de mâini: nişte accesorii pentru păr, câteva haine (necesare oricum), papuci de interior şi o caserolă. Ajunsă acasă, i-am propus să despachetăm lucrurile cumpărate. A fost încântată de fiecare agrafă şi de fiecare haină, dar ghiozdanul le-a întrecut pe toate. S-a plimbat cu el prin casă toată seara şi a dat şi o fugă până la bunici să le arate noua achiziţie de copil mare. I-am spus că ghiozdanul îl va avea cu ea în fiecare zi şi i-am propus să-l pregătim împreună. Aşa am şi făcut. L-a făcut şi l-a refăcut de vreo 10 ori fără să omită sticla cu apă şi caserola. 🙂
- Papucii de casă/de interior. Am ales o pereche identică cu cei de acasă. Îi plac foarte mult aşa că, prin intermediul lor, am mai dus un „pachet” de emoţii pozitive şi la grădiniţă.
- Am ales împreună hainele care urma să le poarte în ziua cea mare.
- Am refăcut planul pentru a doua zi de la trezire până în grădiniţă.
- I-am întărit sentimentul de siguranţă. I-am spus că indiferent de situaţie, eu rămân cu ea până se va simţi suficient de confortabil încât să o las doar cu copiii şi cu educatoarele. Am precizat că şi dacă plec, în cazul în care i se face foarte dor de mine, poate ruga educatoarea să mă sune.
- I-am dat libertatea să aleagă. I-am explicat că ea decide cât stăm la grădiniţă şi când va dormi acolo. Timpul ne permite să avem o acomodare blândă şi aceasta depinde de ea, de sentimentele care o încearcă. Planul este să fie la program întreg abia peste câteva luni.
- Nu a mers la grădiniţă singură, ci a putut să-şi ia o jucărie dragă. Şi-a luat bebele de care este nedespărţită. Chiar şi pe el l-am pregătit de grădi.
Cam astea sunt lucrurile pe care le-am făcut pentru a-mi pregăti copilul pentru grădiniţă. Nu am mers după un plan prestabilit, ci pur şi simplu după instinct. Asta am simţit că trebuie să fac pentru a-i uşura începutul de drum. Într-un articol viitor am să vă povestesc cum a fost prima zi de grădiniţă.
Voi cum v-aţi pregătit copiii pentru grădiniţă? Cum a decurs adaptarea?
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.