Sursa foto: Pexels.com

 

Am încheiat cu bine primele 2 săptămâni de școală. Perioada de adaptare încă nu s-a încheiat și majoritatea eforturilor noastre se concentrează în această direcție. Să spunem că este proiectul principal la care lucrăm în această perioadă. 😊

Pentru ca adaptarea să decurgă cât mai lin, aplicăm câteva idei pe care vreau să le împărtășesc cu voi. Am și câteva materiale vizuale care s-ar putea să vă fie de folos, plus o recomandare.

 

Metodele prin care continuăm procesul de adaptare la școală

 

Atitudine pozitivă

Înainte de orice, cred că este esential modul în care noi, părinții, ne raportăm la școală, profesori, la procesul de învățare și la ziua de mâine. Copiii ne copiază și ne vor copia și în acest sens. Seara, mereu îi spun Antoniei că ziua de mâine sigur va fi una grozavă.

 

Somnul este primordial

În timpul săptămânii, nu facem concesii când vine vorba de ora de culcare. Copiii care nu dorm suficient nu au resursele necesare să facă față tuturor emoțiilor de peste zi.

 

Nu sărim peste momentele de conectare

Conectarea o consider extrem de importantă. Le dă copiilor posibilitatea să se descarce, să elimine din anxietăți și să se simtă în siguranță.

Seara, înainte sau după ce citim povestea, Antonia își deschide sufletul, așa că trebuie să ne luăm o marjă suficientă de timp pentru a putea povesti cât mai mult. Am ajuns aici cu exercițiu. Nu a fost așa dintotdeauna. Când spun exercițiu, mă refer la adresarea unor întrebări deschise, la care să nu aibă posibilitatea să răspundă cu „Da” sau „Nu”, precum: „Ce ți-a plăcut cel mai mult/nu ți-a plăcut astăzi?”, „Cu cine te-ai jucat?”, Cine te-a făcut să râzi?”, „Cine/ce te-a supărat astăzi?”.

Inspirată de un pasaj dintr-o carte, mereu o întreb, înainte de culcare, cât de mari sunt grijile ei. Sap puțin mai adânc, să mă asigur că e bine, că nu sunt îngrijorări nerostite.

Încercăm ca momentele de conectare să existe și în cadrul altor activități. După ce vine de la școală, încercăm să ne jucăm împreună cu lego, un joc de societate sau chiar să desenăm, să colorăm sau să meșterim ceva împreună. Gătitul este o altă activitate care ne ajută în acest sens, să ne conectăm.

 

Ne pregătim seara pentru ziua care urmează

Stabilim împreună micul dejun pe a doua zi (îl servim acasă, împreună), gustarea și ținuta pentru ziua care urmează. Este în obiceiul nostru, de ani de zile, să-i dăm Antoniei posibilitatea să aleagă. Noi îi propunem variantele, ea decide ce va mânca la gustare și cu ce se va îmbrăca a doua zi.

 

Dimineți în tihnă

Dimineața o trezim amândoi, cu puțină joacă și multă iubire. Prefer să o trezesc cu 10 minute mai devreme și să mă asigur că îi umplu păhărelul emoțional de la prima oră (deși eu lucrez deja când ea se trezește), că nu avem o dimineață cu presiune și agitație.

 

O luăm la timp de la școală

Suntem punctuali, să ne vadă când iese pe poarta școlii. Astfel, evităm grijile inutile. De asemenea, stabilesc cu ea, în fiecare săptămână, când pot să o duc și să o aduc de la școală, așa cum își dorește.

 

Îi sporesc sentimentul de siguranță

O asigur că suntem lângă ea, îi înțelegem temerile, că e firesc să le aibă. Reiau aceeași poveste cât de des este nevoie. O asigur că sunt lângă ea, că e în mintea mea cât suntem despărțite. De asemenea, îi spun că oamenii de la școală sunt acolo pentru ea, de câte ori are nevoie de ei, că rolul lor este să răspundă la întrebări și să explice un lucru de mai multe ori dacă este nevoie, că sunt disponibili să ofere îmbrățișări atunci când e nevoie de ele, dar ei au nevoie să știe atunci când copiii trec printr-un moment dificil.

 

O încurajez să creeze legături

Aici mă refer atât la adulți, cât și la copii. Deja a împrumutat o jucărie și și-a îndreptat o greșeală. Un alt copil a ajutat-o când nu s-a descurcat la ceva labirint. Copiii leagă prietenii într-un mod tare firesc. Nu-mi fac griji la acest capitol. Antoniei îi este mai greu să se deschidă în fața adulților, nu neapărat a copiilor.

 

I-am pregătit câteva materiale vizuale

Se estimează că 83% dintre oameni învață mult mai ușor dacă văd informația. Copiii nu fac excepție.

I-am pregătit Antoniei următoarele:

  • O poză cu noi 3 (ea și-a ales-o) pe care să o aibă în ghiozdan și să o privească ori de câte ori va simți nevoia.
  • „Bilețelul cu iubire” – dimineața (ultimul nu e citit de 4 zile), îi pregătesc un bilețel pe care îi lipesc un sticker și îi scriu 2-3 cuvinte de încurajare, pe care să le poată citi singură: „Te iubesc!”, „Ești curajoasă!”, „Să ai o zi grozavă!”, etc.
  • Rutinele de dimineață și seară cu text scurt și imagini sugestive.
  • Orarul de la școală cu acronimul fiecărei materii și cu câte o imagine sugestivă.

 

 

Rutinele și orarele vizuale îi ajută pe copii să înțeleagă cum se desfășoară lucrurile, ce urmează să se întâmple, pentru că pot asocia imaginea cu activitatea. Se consideră că materialele vizuale reduc anxietatea copiilor, rezistența la schimbare și izolarea socială. Îi ajută pe copii să înțeleagă mai bine lucrurile și să fie mai motivați. De asemenea, sunt un instrument util în caz de adaptare la un mediu nou/situație nouă. În plus, poziționate la înălțimea potrivită, în raza vizuală a copilului (noi le avem puse pe frigider), cresc autonomia, implicit încrederea în sine și abilitatea de a găsi soluții.

 

 

Pentru a putea crea materiale vizuale pentru copii (eu le-am făcut în Canva), vă sfătuiesc să vă luați o imprimantă pe care să o aveți în casă. Eu stau cu imprimanta sub acoperiș de când eram în liceu și mereu mi-a prins bine. O imprimantă Megatank Pixma G2411 de la Canon vă împlinește toate nevoile:

  • Imprimare, copiere și scanare de documente.
  • Imprimare foto color (de calitate foarte bună).
  • Tipărire proiectele copiilor, fișe, foi de colorat sau alte materiale vizuale (rutine, orare, etc.).
  • Proiecte creative prin Canon Creative Park, un serviciu online gratuit prin care se pot crea felicitări, calendare, rame personalizate, chiar și animale din hârtie. Acolo sunt disponibile diferite modele pliabile de hârtie, materiale educative și jocuri imprimabile, chiar și obiecte artizanale.

 

Sursa foto: Canon

 

Pe scurt, în cazul în care sunteți în căutarea unei imprimante, aceasta vine cu idei la pachet (fără alte costuri). În plus, are funcții ușor de utilizat și dispune de recipiente de cerneală de mare capacitate, ideale pentru proiecte creative, dar și pentru munca de acasă. Aș vrea să menționez și faptul că imprimanta de care vă vorbesc este inclusă în promoția Back to School, valabilă până pe 30 septembrie. 

 

Cum continuă la voi procesul de adaptare la școală sau la grădiniță? Cum v-au trecut primele 2 săptămâni?

 


Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *