Astăzi se împlinesc 5 ani de noi. Sunt 5 ani de când am îmbrăcat rochia albă de mireasă, de când am spus cel mai hotărât “Da” din viața mea, de când am dansat la cea mai faină petrecere la care am fost vreodată … a noastră. Ce-i drept, nu prea țin contabilitatea anilor de căsătorie, ci privesc relația noastră ca pe un întreg și în acesta se includ și anii în care am fost împreună înainte de a ne căsători. Luna aceasta împlinim 8 ani de când ne cunoaștem, de când suntem împreună.
Cumva, suntem vechi și la început în același timp. Suntem vechi, pentru că am trecut prin multe împreună, am clădit împreună (din toate punctele de vedere), pentru că ne cunoaștem unul pe celălalt așa cum nimeni altcineva nu ne știe, pentru că am învățat să comunicăm, deși nu excelam la capitolul ăsta, pentru că am dat în relația asta ce am avut mai bun din noi, chiar dacă asta a scos la suprafață, uneori, și părțile noastre mai puțin bune. Suntem la început, pentru că 8 ani înseamnă puțin în comparație cu viața întreagă și încă mai avem multe de trăit și de învățat, deşi eu n-am obiceiul să fac planuri pe timp îndelungat.
În toți acești ani, ne-a fost bine și ne-a fost greu, ne-am iubit și ne-am certat, am fost pe-o lungime de undă sau pe unde diferite, am avut de înfruntat provocări, ne-am supărat și ne-am iertat … au fost cu de toate (a se lua în considerare limita bunului simţ), ca în orice relație cred.
Acești 8 ani ne-au obligat să ne adaptăm provocărilor: unui început de relație la distanță (1600 km), mutării mele la distanță de tot ce îmi era mie familiar (tot 1600 km), traiului în 2 (experiență nouă pentru amândoi) când nu ne cunoașteam prea bine, orarelor decalate (n-am avut niciun weekend împreună timp de aproape 7 ani, în afară de concedii), copilului (eu zic că dacă relația nu-i solidă, rar se întâmplă să facă față venirii unui copil), repatrierii (mă refer la mutarea din Luxembourg în România), reconversiei profesionale (în cazul amândurora). Practic, după 8 ani împreună, toate s-au schimbat, mai puţin iubirea şi încrederea ce ni le purtăm unul altuia. De fapt, s-au schimbat şi ele. Iubirea parcă s-a înmulţit, pentru că acelaşi bărbat nu-mi mai este doar soţ şi prieten, ci este şi tatăl copilului meu. Iar încrederea a crescut şi ea, puţin câte puţin, până când a devenit completă.
Nu cred în reţete care trebuie musai urmate pentru ca un cuplu să fie fericit. Nu de alta, dar nu rezonăm cu toţii cu aceleaşi ingrediente şi nici măcar cu aceleaşi moduri de preparare.
→ Mie nu-mi trebuie cadouri scumpe, dar mă bucură florile de sezon oferite fără o ocazie anume, o îmbrățișare caldă și sinceră.
→ Nu sunt romantica pământului, dar am nevoie (și) de timp în doi.
→ Am nevoie să știu că mă pot baza necondiționat pe omul de lângă mine, să fie serios când situația o impune, dar și să știe să nu se ia foarte în serios alteori.
→ N-am nevoie ca bărbatul să mi se bage printre oale, dar îmi prinde bine când scoate vasele din maşina de spălat vase sau dă cu aspiratorul.
→ Cred că iubirea nu-i suficientă pentru ca o relaţie să funcţioneze, că degeaba ai iubire dacă mintea îţi lipseşte. Şi să ştiţi că nici fluturii nu-ţi zboară prin stomac pentru totdeauna.
→ Nu cred în relaţii fără certuri şi mici divergenţe, dar nici nu-s adepta farfuriilor care se fac ţăndări ca-n dansurile greceşti.
→ Cred în completare, înţelegere, gestionarea conflictelor cu maturitate … şi pot să fac o listă lungă cât o zi de post când este să mă exprim despre lucrurile în care cred într-o relație.
→ Nu cred în femeia și bărbatul perfect, ci în puterea de a face compromisuri, de a te adapta, de a asculta și a înțelege.
→ Nu-s naivă ori cu capul în nori şi cred că orice relaţie din lumea asta se poate frânge dintr-un motiv sau altul, dar eu prefer să văd prezentul şi să profit de astăzi şi de acum, de sentimentele care există la momentul prezent. Mâine oricum nimeni nu ştie ce va fi. Pot să ies din casă şi să-mi cadă-n cap borcanul cu dulceaţă pus de vecina pe pervaz, la răcit. Orice se poate întâmpla, nu? Fac planuri, dar nu pe un timp foarte îndelungat. Cred în iubire, în relaţiile pentru totdeauna, dar evit idealizările.
→ Cred că o relație nu stă la mâna norocului picat din cer, ci a norocului pe care ți-l faci cu mâna ta.
Ca să nu mă mai lungesc cu vorba, îmi doresc să ne fie bine şi vouă vă doresc acelaşi lucru, indiferent dacă, pentru voi, bine înseamnă cu sau fără verighetă. Să avem înţelepciune şi să nu dăm bir cu fugiţii la prima ceartă, sănătate (că-i mai bună decât toate, cum s-ar zice), să învăţăm să comunicăm şi să nu aşteptăm ca omul de lângă noi să ne citească gândurile.
La mulţi ani nouă şi vouă! 🙂
Pe aceeaşi temă:
- Cât de mult contează diferenţa de vârstă într-un cuplu?
- Timp pentru noi doi după ce a apărut copilul
- Despre soţi, taţi şi iubire
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.