Dacă mă urmăriți de ceva timp, știți că ne plac jocurile de societate. Ce poate nu se vede dincolo de ecran este faptul că nu ne plac aceleași jocuri în egală măsură. Avem jocuri pe care le preferăm toți 3, dar avem și unele care nu întrunesc același grad de entuziasm de la mic la mare. 

I-am lansat Antoniei (10 ani) provocarea să evalueze 20 dintre jocurile pe care le-am jucat cel mai des în ultimii 2-3 ani. A fost bucuroasă să dea curs provocării. Așadar, în acest articol, jocurile de societate sunt puse la încercare de un mic jucător cu experiență, care le evaluează sincer, fără analize lungi și complicate, doar în funcție de gradul în care i-a fost captat interesul și de bucuria pe care jocul în cauză i-a adus-o (sau, mai bine zis, cum o percepe în prezent). Rezultatul este o evaluare autentică, direct din lumea copiilor, unde regulile sunt simple: dacă e distractiv, mă atrage și îmi captează interesul, atunci este bun; dacă nu, trecem la următorul joc.

În funcție de criteriile de mai sus, fiecare joc a primit din partea Antoniei între 1 și 5 stele. Printre evaluările ei, încerc să-mi strecor părerea, să aduc completări sau să încerc să le fac dreptate unor jocuri pe care le consider nedrept evaluate. 🙂 V-am lăsat și link-urile unde găsiți jocurile menționate. 

 

Care sunt jocurile voastre preferate/pe care le jucați cel mai des în familie? 

 

 

  • UNO – întrunește unanimitatea. Fiind ușor de jucat și de transportat, vine cu noi și în vacanțe/călătorii. Îl găsiți aici
  • Jocul cuvintelor – are 5 stele de la mine (tare mult îmi place). Îl găsiți aici. Online găsiți și alte variante de cuvinte încrucișate. 

 

 

  • Sequence – își merită din plin cele 5 stele. Îl găsiți aici
  • Duplik – unul dintre jocurile care nu îi este tocmai pe plac soțului meu. 🙂 Îl găsiți aici.

 

 

  • Qwixx – un alt joc care își merită din plin cele 5 stele. Întrunește unanimitatea la noi acasă. Îl găsiți aici
  • Crezi că știi? – poate fi un joc distractiv de jucat în familie. Îl găsiți aici

 

 

  • Activity Junior – un joc pe care l-aș juca oricând. Eu am testat și varianta pentru adulți într-un grup extins și vă garantez că se lasă cu distracție. Îl găsiți aici pe cel pentru copii. 
  • Tetrace – un altfel de Tetris care poate jucat ca single player sau în pereche. Eu nu am mai găsit online varianta pe care o avem noi, doar cea pentru copii mai mici, pe aceasta

 

 

  • Turistico – îl găsiți aici
  • Tipsy – îl găsiți aici

 

 

  • Monopoly Constructorul – cred că cele 3 stele oferite de Antonia nu-i fac cinste acestui joc. Într-o vreme, îi plăcea mult și îl jucam foarte des, dar și-a pierdut interesul pentru el. Nu l-am mai găsit disponibil online. 
  • Chess teacher – acesta este jocul cu care Antonia a învățat să joace șah. Îl găsiți aici

 

 

  • Monopoly Travel World Tour – cândva era jocul nostru preferat de Monopoly. Chiar merită mai mult decât cele 3 stele pe care i le-a oferit Antonia. Eu i-aș fi dat 5. Îl găsiți aici
  • Jenga – îl găsiți aici

 

 

  • Cortex IQ Party – noi am avut mai multe variante de Cortex și ne-au plăcut toate. Îl găsiți aici
  • Go Go Gelato – i-a rămas mic Antoniei, dar, la vremea lui, a adus multă bucurie. Îl găsiți aici

 

 

  • Quoridor – un joc de strategie foarte fain, pe care îl recomand cu drag. Noi îl avem în varianta mică. Îl găsiți aici
  • DA sau NU – un alt joc care întrunește unanimitatea și vine la pachet cu multă distracție. Îl găsiți aici

 

 

  • Țomanap – din această cutie cu jocuri retro cel mai mult am jucat Țomanap și avem o abordare care să îi dea și Antoniei șanse reale de succes. Bineînțeles, nu aveți nevoie neapărat de un astfel de joc pentru a juca Țomanap. Vă ajunge dacă aveți foi și pixuri pentru câți jucători sunteți. Acest pachet de jocuri retro îl găsiți aici
  • Animale. Joc de cultură generală. 100 de întrebări și răspunsuri – această serie îmi place tare mult. Prin joacă, atât copiii, cât și adulții învață lucruri noi, axate pe un anumit domeniu (în funcție de jocul ales, pentru că sunt disponibile mai multe variante, cu teme diferite). Aici găsiți varianta „Știai că?”.

 

 

Care sunt jocurile voastre preferate/pe care le jucați cel mai des în familie? 

 

 


Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.


Mențiune → Link-urile incluse în acest articol sunt link-uri de afiliere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *