Am intrat în al 2-lea an cu teme. Mi-am zis că am acumulat un pic de experiență și poate vă ajută să vă împărtășesc experiența noastră, cum am abordat noi temele.
Nu am știut de la bun început cum vom face asta. Intram, din nou, pe un teren complet necunoscut. În schimb, ce am știut sigur, fără dubii este că nu am vrut să pun presiune pe Antonia, nu am vrut ca temele și învățarea în general să fie cu frică, rușinare, comparații, etichete, pedepse sau alte măsuri pe care eu le consider complet neproductive, care nu fac decât să lase urme adânci în sufletele copiilor (și adulților de mai târziu). Dacă încă credeți că aceste tehnici aduc motivație, ele nu vor face decât să o omoare și să diminueze stima de sine a copilului.
Știți și voi că mulți dintre părinții noștri au ales frica pentru a ne motiva să învățăm, că notele erau extrem de importante. Așa au considerat ei că este bine să ne pregătească pentru viață, pentru a avea un viitor cu meserii bune care să ne asigure un trai decent. Față de părinții noștri, noi avem informații mult mai multe care să ne ajute să ne schimbăm abordarea cu proprii copii. Principalul meu scop a fost și este să îi cultiv Antoniei motivația intrinsecă. Cum fac asta? Nu am nicio rețetă în acest sens, dar am câteva principii pe care le urmez:
- I-am explicat dintotdeauna Antoniei că, sub o formă sau alta, întreaga noastră viață este despre învățare. Cu cât suntem mai curioși să descoperim lucruri noi, cu atât reușim să avem mai multă claritate, să știm ce ne dorim, să alegem lucruri care ni se potrivesc, să accesăm oportunități și așa mai departe. Pe scurt, învățarea ne ajută să evoluăm, să ne atingem obiectivele.
- Notele pe care le obține sunt pentru ea, nicidecum pentru mine. Reprezintă o recunoaștere a muncii ei, dar nu sunt un indicator care să-i determine valoarea. O notă mică nu este un capăt de lume, ci o oportunitate de învățare, de a face mai bine data viitoare.
- Să nu se compare cu colegul X sau cu colega Y, pentru că suntem cu toții diferiți, nu avem același ritm de dezvoltare, capacitate de înțelegere și/sau afinități. De asemenea, nu putem fi buni la toate. Unii se vor pricepe să citească mai bine, iar alții vor fi poate mai atrași de matematică. Ne putem compara doar cu noi, ce am reușit să facem mai bine sau mai puțin bine față de săptămâna trecută ori față de o altă perioadă. Dacă are dificultăți la o anumită materie, am încurajat-o să ceară ajutor și am insistat că acest lucru nu o va face să fie mai puțin inteligentă. În aceeași notă, am sfătuit-o să ofere ajutor celor care întâmpină greutăți la un proiect, la o anumită materie, etc.
“Facem temele” vs. “Îți faci temele”
Am încercat să mă feresc cât de mult am putut de acest „să facem temele” pentru simplul fapt că pluralul aduce o responsabilitate comună. Am încercat să clarific de la bun început că efectuarea temelor și tot ce ține de școală/învățare sunt responsabilitățile ei, ale Antoniei, nicidecum ale mele. Responsabilitatea mea este să o ajut, să o susțin atunci când are nevoie de mine, când mă solicită.
Din punctul meu de vedere, responsabilitate reprezintă cuvântul cheie. Dacă ne dorim copii responsabili, atunci trebuie să muncim constant în această direcție, a responsabilizării lor. I-am spus Antoniei că are și opțiunea de a nu-și face temele și i-am prezentat și consecințele în cazul în care alege să nu și le facă. De asemenea, am insistat pe ideea că va trebui să-și asume aceste consecințe, că este o alegere pe care o poate face.
Pentru a o ajuta la teme, îi propun mici strategii de organizare. Ajutând-o în acest sens, am încredere că, în viitor, va reuși să se organizeze 100% singură.
Un spațiu în care se fac temele
Din clasa I, i-am cumpărat Antoniei birou. Am insistat ca temele să și le facă la birou, la ea în cameră, în liniște, cu ordine (atât cât se poate) în jurul ei. Sunt și excepții când își face tema la masa din living, dar atunci încerc să fiu absentă.
Am convenit că îmi poate cere ajutorul, dar nu voi sta lângă ea. De ce nu fac asta? Pentru că am observat că, atunci când stăteam lângă ea, foarte atentă la ceea ce face, Antonia căuta validare la fiecare exercițiu, cuvânt, propoziție. Ideea mea a fost să fie cât mai independentă, să se poată autoevalua, corecta și să mai pună o cărămidă la încrederea în ea.
Încurajez autoevaluarea
Îi verific Antoniei temele, dar o încurajez să se autoevalueze și să-și identifice propriile greșeli. Evit să-i spun că este neatentă, cu capul în nori ori alte etichete care s-ar putea să-i diminueaze motivația atunci când vine vorba de teme și de învățare. Încerc să caut abordări diferite care să nu implice critică, rușinare sau comparații.
Pe măsură ce a trecut timpul, mi-au revenit în minte diferite situații cu care eu m-am confruntat atunci când eram copil și făceam teme. Am știut că nu vreau să procedez așa cum au făcut-o părinții mei uneori, să adopt aceleași tehnici sau cuvinte, însă realizez că îmi trebuie timp, exercițiu și multă conștientizare pentru a ajunge acolo unde îmi doresc din acest punct de vedere.
Aștept să mi se ceară ajutorul și evit să ofer rezolvări și răspunsuri
Noi, părinții, avem tendința (în special când temele se lungesc prea mult) de a le oferi copiilor răspunsuri din oficiu. Este un alt lucru pe care mă străduiesc să îl evit. Vreau ca Antonia să gândească pentru ea, să găsească singură soluții, nu să i le ofer pe tavă. Bineînțeles, de câte ori are nevoie de mine sunt acolo să o ajut, să vin cu idei, dar nu îi ofer din start rezolvarea, ci o provoc să găsească și alte perspective/modalități de rezolvare.
În cazul în care nu știe un anumit exercițiu și realizez că abordarea mea ori modul de soluționare pe care eu îl am este diferit de cel predat la clasă, o încurajez să meargă către învățătoare spunându-i că nu a știut cum să rezolve exercițiul respectiv. Fac acest lucru pentru că nu vreau să o debusolez. De asemenea, i-am explicat că învățătoarea este primul om care o poate lămuri atunci când apar astfel de situații. Din fericire, încă de la început, s-a pus bazele unei relații de încredere cu învățătoarea, iar acest lucru o ajută foarte mult în întreg procesul de învățare.
O las să aleagă care este intervalul de timp potrivit în care să își facă temele
De când a început să aibă teme, am îndemnat-o să-și asculte corpul și să decidă singură care este momentul potrivit în care să își facă temele: când vine de la școală, după ce servește o gustare, după ce ia o pauză sau după ce își ia puțin timp de joacă. Singura mea condiție a fost ca efectuarea temelor să nu vină la o oră târzie, seara, să nu interfereze cu activitățile extrașcolare sau cu momentele care ne sunt clar stabilite, cina, de exemplu.
Pe partea aceasta, lucrurile s-au așezat în mod natural, fără să le forțez în vreun fel. De la început, a preferat să-și facă temele după ce a venit de la școală, eventual după ce a servit o gustare.
Empatia facilitează colaborarea
Când copilul spune că temele sunt prea multe ori că un exercițiu este greu, cred că cel mai bun lucru pe care îl putem face este să îi oferim empatie și înțelegere. Dacă îi vom spune că este leneș ori că se plânge prea mult pentru că tema este foarte simplă, copilul nu se va simți ascultat sau înțeles.
Când Antoniei îi este greu ori nu îi place o anumită materie, încerc să o înțeleg și îi împărtășesc din experiența mea, ce mi se părea mie greu, ce nu-mi plăcea la școală, la ce eram bună sau mai puțin bună și ce soluții am găsit în diferite situații.
Empatia, sentimentul de a fi ascultat și înțeles vor duce la o mai bună colaborare. În caz contrar, atunci când acestea nu există, copilul își va pierde din deschidere, încredere și motivație.
Voi cum abordați temele? Ce ați observat că funcționează în cazul copiilor voștri?
Alte articole care v-ar putea fi de folos:
- Etichetele ucid stima de sine a copilului
- Umilirea copiilor nu este o formă de educație!
- 5 materii pe care copiii ar trebui să le învețe la școală
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.