Sursa foto: Pexels.com

Destul de șocant titlul articolului, nu? Cred că este șocant în special pentru cei care mă citesc de o bucată bună de vreme. Ei bine, pentru mine este la fel de șocantă întrebarea „Soțul te ajută cu copilul?”. Soțul nu mă ajută cu copilul! El își crește propriul copil alături de mine, femeia cu care s-a însurat, cu care a decis în mod liber și responsabil, cu iubire la temelie, să aibă un copil.

De ce punem responsabilitatea creșterii copilului pe umerii femeii, iar pe bărbat îl apreciem pentru că îi oferă femeii ajutor … cu propriul lui copil?! Nu e ca și cum femeia i-a zis „Vreau să îmi fac un copil? Mă poți lăsa, te rog, însărcinată?” Copilul este responsabilitatea ambilor părinți, nu doar al unuia. A fost nevoie de doi oameni să-l conceapă și tot de doi este nevoie pentru a-l crește, deși se spune că un întreg trib participă la creșterea unui copil, nu doar doi oameni. S-au cam dus acele vremuri în care adunam un mic trib în jurul nostru, așa că trebuie să ne descurcăm, în mare parte, în doi.

Nu-mi amintesc să fi leșinat vreun bărbat prin parc de cât de drăguță eram în timp ce împingeam căruciorul. Imaginea era considerată una firească. În schimb, știu vreo câteva doamne care s-au topit după bărbatu-meu care își plimba fiica în wrap, în sistem sau împingând căruciorul. Bine, recunosc că-i și frumușel de felul lui. 🙂 El era cute, ioi și vai … „Ce tătic implicat!”. Hei! Și la mine de ce-i firesc să plimb copilul? Eu nu sunt implicată? La el de ce imaginea nu era una firească?

Dacă mă întrebați pe mine, problema este alimentată din mai multe direcții: de femeie, de bărbat și de minunata societate.

Societatea … 

Societatea, cu o mentalitate patriarhală, până la urmă, a pus bărbatul pe un piedestal și i-a dat statutul de mascul alfa. El e șeful. El bate cu pumnul în masă (și nu numai). El e autoritatea. El decide. Femeia se supune. Tace. Execută. Femeia e slabă. El e puternic. Femeia e cu mintea îngustă. El e deștept, vânător, protector al familiei, capul celorlalți membri ai familiei. Vremurile alea au apus, din fericire, dar societatea încă mai are nevoie să-și regleze mentalitatea colectivă la vremurile actuale.

Bărbatul … 

Bărbatul crescut în spiritul superiorității masculine va aștepta exact asta de la femeie: supunere și recunoașterea lui ca fiind conducătorul suprem. Așadar, conform mentalității moștenite, femeia se ocupă de casă, copil, mâncare, vase, cumpărături, haine, etc. Prin secolul XVIII această mentalitate era, probabil, în acord cu vremurile. În secolul nostru, femeile au devenit și ele vânători, muncesc și contribuie la întreținerea familiei. Așadar, de ce femeia ar trebui să aibă mai multe responsabilități, unele by default?

Femeia … 

Femeia, lepădată sau nu de mentalitățile mai sus amintite, ia atitudinea de cloșcă. Ea știe cel mai bine, numai ea și doar ea. Numai ea poate înțelege nevoile propriului ei copil și doar ea poate să le împlinească cu succes. Așadar, refuză într-o oarecare măsură, implicarea bărbatului interesat să își exercite responsabilitățile firești. Da, legătura mamă-copil este unică. Corpul femeii îi este casă și hrană copilului. Sunt de acord și că legătura emoțională mamă-copil este mult mai puternică, mai instinctivă, dar sunt tați care vor să fie acolo, să învețe, să facă bine. Respingerea va atrage după sine retragere și asta nu va aduce niciun beneficiu niciunuia din familie.

Așadar, ca o concluzie, lăsați tații să fie fix asta … tați, cu tot ce implică rolul lor. Se spune că tată nu e cel care te face, ci cel care te crește. Taților, creșteți-vă copiii cu adevărat, nu fiți doar ajutorul partenerelor voastre! Nu fiți doar niște spectatori pe o scenă în care mama este regizorul, scenaristul, băiatul cu sunetul și uneori și ăla cu luminile. Aveți curaj și intrați în spatele cortinei să luați atitudine, nu doar să dați o mână de ajutor.

P.S: Rolul tatălui în creşterea şi dezvoltarea copilului a fost îndelung studiat în ultimul deceniu. S-a acordat o importanţă deosebită implicării taţilor în anii copilăriei şi influenţa pe care aceştia o au asupra copiilor lor din punct de vedere al sănătăţii fizice şi psihice.

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

4 Comments on Soțul meu nu mă ajută în creșterea copilului!

  1. Ce adevarat e tot ce ai scris! Barbatul e si el parinte, copiii sunt si grija lui. E normal sa aiba si el grija de copii, sa aiba program cu ei. Dar sunt inca multe cazuri in care sotul e de fapt inca un copil in familie.

  2. Avand gemeni, sotul s-a implicat firav. La inceput facea laptele praf, schimba copiii si le facea baie. Asta cand era pe acasa. A avut o perioada cand ajungea numai sa doarma. Apoi dupa ceva timp mi-a cerut sa plec eu de acasa, macar o ora. Prima data am plecat cand gemenii aveau 4 luni. Pot sa spun ca nu am fost om alea 3-4 ore cat am fost plecata. Dar ajunsa acasa, am vazut ca au supravietuit toti. Si au mai supravietuit si alte dati. Ce-i drept, casa un dezastru. Dar toti fericiti. Ceva mai multa implicare dupa un an. Apoi dupa 2, si tot asa. A inteles ca suntem numai noi, si la enterocolite si la tort. Dar i-am spus clar, de la inceput, ca nu am facut copiii singura. Acum copiii au 5 ani. Parca si sotul a mai crescut nitel, este mai matur. Cand l-am luat ii dadeam 5 ani. Acum sa spun ca are cam 10 😛

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *