Photo by KoolShooters (Pexels.com)

Dragă femeie, permite-mi să-ți reamintesc de toată puterea care zace în tine, de tot ceea ce ești capabilă să faci, de ceea ce ești. Ia un loc și citește aceste rânduri. Păstrează-le în suflet, în notițele telefonului, oriunde crezi că le poți citi și reciti atunci când ți-e greu, când simți că nu poți, când nu crezi în tine … Aceste rânduri sunt pentru tine, pentru mine, pentru noi toate.

♥ ♥ ♥

Dragă femeie a acestei lumi, ești puternică, deșteaptă și frumoasă prin felul tău unic de a fi. Vocea ta merită să fie auzită, iar puterea ta nu este de pus la îndoială. Să nu te îndoiești de ceea ce ești, de ceea ce ești capabilă să faci. Poți mai mult decât îți dai voie!

Dragă femeie, lasă-mă să-ți reamintesc cum ai puterea să (te) vindeci, să (te) transformi, să-i hrănești pe cei din jurul tău. Ai venit pe acest pământ cu niște daruri unice pe care doar o femeie poate să le aibă. Sensibilitatea și empatia pe care le porți cu tine în lume nu sunt slăbiciuni, lucruri de care să fugi ori pe care să le ascunzi. Sunt puteri pe care le ai. Este treaba lumii dacă nu le înțelege, nu a ta!

Ai cele mai mari puteri din câte pot exista în această lume: ai puterea să iubești necondiționat, să-ți faci corpul casă și hrană pentru un alt suflet, să sufli viață și căldura peste alții. Ți se pare puțin lucru? 

Dragă femeie a acestei lumi imperfecte, nu lăsa pe nimeni să stea în calea visurilor tale … Nici măcar pe tine!

Sursa foto: Pexels.com

Îmbrățișează fiecare parte din tine, chiar și acele părți pe care îți este greu să le iubești. Știi despre ce vorbesc. Despre toate acele aspecte ale tale pe care societatea le consideră mai puțin frumoase, mai puțin admise, mai puțin incluse în standardele frumuseții ei: celulita, vergeturile, bărbia dublă, pistruii, ridurile, pielea prea albă ori prea închisă la culoare … Dă-ți voie să te privești dincolo de aceste standarde false. Nu există o tipologie a femeii perfecte, o măsură ideală. Standardele nu pot cuprinde povestea pe care o spun urmele de pe corpul tău.

Măsoară-te prin acțiunile tale, nu prin mărimile așezate pe o scară. Măsoară-ți realizările, nu numărul de centimentri pe care îi are talia ta. Fii bine cu tine, fără ca alții să-ți portretizeze binele.

Dă-ți jos masca și conectează-te cu tine, cu versiunea ta autentică, cu ceea ce ai fost înainte de a te pierde într-o cutie mică care reprezintă ceea ce ne-a învățat societatea că este o femeie. Privește-te dincolo de „plângi prea ușor”, „ești prea sensibilă”, „locul tău este la cratiță”, „rolul tău este să fii mamă”, „ca femeie nu se cade să …”. Privește în interiorul tău, depășește stereotipurile și ai curajul să faci acei pași care te împlinesc. Gura lumii nu o vei putea opri indiferent de alegerile tale!

Știai că în tine se regăsesc acele calități de care lumea asta are cea mai mare nevoie?! Ar fi păcat să nu le scoți la iveală. 

Dragă femeie, apreciază frumusețea și unicitatea altor femei fără să le pui la îndoială pe ale tale. Ia toate femeile și aseamănă-le unui buchet de flori. Florile nu concurează una cu cealaltă atunci când sunt în vază, ci înfloresc una lângă cealaltă, se completează, se armonizează. 

Fiecare femeie are un drum diferit prin această lume, cu obstacole, oportunități și alegeri. Pentru fiecare dintre noi, succesul are o altă definiție, cu detalii diferite în culise. Ne face acest lucru pe unele mai presus de celelalte? Nicidecum! Comparația ne otrăvește. Inspirația, în schimb, ne hrănește. Împărtășirea experiențelor noastre unice ne aduce împreună. Ne deschide calea spre învățare, spre înțelegere, spre empatie …

Când te simți pierdută, fără țintă și repere, poate nu-ți trebuie mai mult decât să îți aduci aminte cine ești …

Respiră și dă-ți voie să simți atât bucuria, cât și furia ori durerea. Sunt ale tale și nu e nimic greșit în a-ți trăi toată panoplia de sentimente!

Nu mai alege să te închizi în tine în loc să înflorești. Nu mai pleca urechea la criticile legate de sensibilitatea ta. Nu mai pune preț pe „nu pot/nu poți”.

Dă-ți mâna, ridică-te și mergi mai departe, dar nu oricum, ci sărbătorindu-te pentru tot ceea ce ești. 

La mulți ani astăzi, mâine și în fiecare zi!

Sursa foto: Pexels.com

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *