Titlu: „Sparge tiparele. Când ai făcut ultima dată ceva pentru prima dată?” („Poke the box: When was the last time you did something for the first time”)

Autor: Seth Godin


Seth Godin a scris 18 bestselleruri internaționale care au transformat felul în care oamenii privesc marketingul, leadershipul, schimbarea, în general, și modul în care se răspândesc ideile. Este un antreprenor de succes și un speaker cunoscut al cărui blog este cotat ca fiind printre primele cele mai bune 100 din lume.

„Sparge tiparele” este o carte mică, de buzunar, scrisă pe un ton care unora li se poate părea prea acid, prea franc (eu nu am nici o problemă cu asta). Este ușor de parcurs, de urmărit și, din punctul meu de vedere, are mesaje puternice care te motivează, te împing să treci de la visare la acțiune, te provoacă să faci acele lucruri de care îți este frică. Bine, așa cum știți deja, nici o carte nu ar trebui luată ad litteram, fără să treacă prin filtrul gândirii noastre. Unele ni se potrivesc, altele mai puțin. Cam așa stau lucrurile și cu această carte: sunt idei care mi se potrivesc, altele mai puțin. Dacă unele idei sunt evidente în cazul meu, poate sunt noi pentru voi sau invers. Până la urmă, nu vorbește despre nimic nou, chiar reiterează, pe pqrcursul cărții, aceeași idee de bază pe care o sucește pe toate părțile, dar, indiferent de situație, cred că este un bun reminder despre lucrurile pe care ar trebui să le facem în momentele în care ne îndoim cel mai mult de noi.

Cartea este despre cum să faci ceva să se întâmple, să începi ceva cu adevărat (nu neapărat din punct de vedere al antreprenoriatului), nu doar să gândești cum să o faci, să ai al șaptelea imperativ despre care vorbește autorul, adică curajul, dorința și pasiunea de a porni la drum. Nu ne îndeamnă să pornim cu capul înainte, ci să avem o hartă în ceea ce facem, să nu lăsăm doar instinctele să ne ghideze. Modul în care ne construim planul este o abilitate rară și foarte prețioasă. Să nu uităm că evitarea eșecului este contraproductivă. Sunt oameni care au făcut carieră pornind de la ceva și, inevitabil, eșuând des. Eșecul este o sursă de învățare și trebuie luat ca atare.

Ideea centrală a cărții ori îndemnul reiterat al acesteia este să ieși din tipare, să preiei inițiativa, să îți asumi răspunderea și să creezi ceva nou. Până la urmă, lucrurile care ne fac viețile interesante sunt descoperirea, surpriza și riscul pe care îl presupune explorarea. Noi suntem cei care ne punem limite.

Seth Godin spune că să spargi tiparele nu înseamnă să ai mereu dreptate, ci înseamnă să acționezi. Acțiunea în sine, gândul că ideea ta se poate transforma în ceva concret poate fi paralizant. Nu știu dacă voi vedeți lucrurile la fel, dar eu pot să confirm sentimentul de care vorbește.

Vă las câteva idei pe care le-am extras din carte.

„Spargerea cu succes a tiparelor presupune și tact. Încerci să schimbi lucrurile, nu să-i faci pe oameni să dea înapoi furioși sau speriați de insistențele tale. Sparge tiparele, dar fă-o cu cap!”

„Oportunitatea înseamnă să îți urmezi curiozitatea. Curiozitatea nu este alergică la eșec. Curiozitatea ne îndeamnă să facem lucruri, să le creăm, examinăm, rafinăm și să repetăm procesul de mai multe ori.”

„Dacă începi un lucru, ai șansa să evoluezi și să ajustezi pe parcurs. Poți transforma un lucru care nu merge într-unul care merge. Dar, dacă nu începi, nu ai niciodată această ocazie.”

Dacă cineva m-ar întreba dacă mi-a fost utilă această carte în vreun fel, aș spune că am citit-o la momentul potrivit, că mi-a dat un imbold să îndrăznesc mai mult, să am mai mult curaj să încep să fac unele lucruri. 🙂

Sper să vă folosească și vouă!

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *