Titlu: Magia Ordinii – Senzaţionala metodă japoneză de a-ţi elibera şi organiza casa” (The Life Changing Magic of Tidying)

Autor: Marie Kondo

Anul apariţiei: 2011

 


 

Îmi propun să citesc această carte încă de la începutul anului trecut. Mă consider un om organizat şi ordonat, însă în căutare de informaţii şi idei noi chiar şi în această privinţă. Eram curioasă ce trucuri aş putea învăţa din această carte, ce metode ingenioase de organizare. Mi-am propus să citesc cartea înainte de a ne muta în casă nouă pentru a aplica din ideile găsite.

Marie Kondo este consultant în curăţenie. Da, există şi oameni care se pricep la asta. Ea duce noţiunea de ordine la un total alt nivel decât cel pe care îl ştim, promiţându-le celor care se pregătesc să-i testeze metoda că odată ce fac ordine şi îşi organizează casa, nu va fi nevoie să o mai facă niciodată. Dacă suntem obişnuiţi să ne organizăm casa cameră cu cameră, gradual, metoda KonMari se referă la organizarea pe un sistem de categorii.

 

„Metoda KonMari pe care o descriu în această carte nu este doar un simplu set de reguli despre cum să sortezi, cum să organizezi şi cum să scapi de lucruri. Este un ghid pentru obţinerea stării de spirit necesare ca să faci ordine şi să devii o persoană ordonată.”

 

 

Nu știu cum e la voi, dar eu țin același tip de obiecte în locuri diferite. De exemplu, țin o pastă de dinți de rezervă într-un sertar din baie, să o avem la îndemână când se termină tubul pe care îl folosim, dar am pastă de dinți și în dulapul dedicat stocurilor de cosmetice. Marie Kondo spune că e greșit, că ordinea se face pe categorii, nu în funcție de loc, și că doar așa ne dăm seama de câte lucruri deținem de fapt.

Este important şi ca ordinea să fie făcută dintr-odată și într-o anumită cronologie. Adică, ordinea făcută gradual nu funcționează. Cea făcută dintr-odată transformă radical spațiul și implicit ne influențează mintea atât de profund încât nu mai vrem să ne întoarcem la starea anterioară. E importantă și ordinea în care facem ordine: ce aruncăm și unde păstrăm lucrurile. Sub nicio formă nu punem lucrurile la loc până nu am terminat cu cele pe care le aruncăm, dar în acest timp este important să ne vizualizăm destinația, scopul pentru care facem ordine în profunzime, stilul de viață pe care îl visăm, însă nu la modul general, ci în detaliu.

Lucrurile nu se aruncă chiar oricum. Da, aruncăm lucruri din motive evidente (sunt stricate, nu ne mai plac, etc.), dar câte le păstrăm în funcție de starea pe care ne-o transmit? Marie Kondo sugerează ca fiecare obiect trebuie să ne treacă prin mâini și să analizăm sentimentele pe care le avem la atingerea lui. Dacă nu ne aduce bucurie, atunci nu merită păstrat. Întotdeauna ținem cont de categorie. Autoarea spune că cel mai eficient mod de a face ordine este dacă ținem cont de următoarea ordine: haine, cărți, hârtii, obiecte diverse și, abia la final, obiecte cu valoare sentimentală.
Am găsit în carte o idee interesantă despre aruncat. Adesea, cei din jur ne pot considera risipitori, pentru că aruncăm lucruri, însă nu e vorba despre risipă, ci despre conștientizarea faptului că obiectul respectiv și-a îndeplinit rolul chiar și dacă singurul fior de bucurie a fost la achiziționarea lui. Examinarea obiectelor, exprimarea mulțumirii față de ele și un sincer adio înseamnă și o examinare a eului profund, un fel de ritual de trecere spre o viață nouă.

Spaţiul de depozitare ne este suficient dacă ştim să ne aranjăm lucrurile. Soluţia oferită de Marie Kondo este depozitarea pe verticală, nu stivuirea. Când lucrurile sunt depozitate pe verticală, orice creştere, acumulare este vizibilă. Pe de altă parte, stivuirea presează lucrurile care se află dedesubt, slăbindu-le şi deteriorându-le.

Pregătesc un articol în care vă voi detalia metoda KonMari. Dacă ar fi să mă refer strict la carte, o consider necesară pentru orice om care îşi doreşte ordine în casă şi în viaţă. Sunt câteva idei pe care le găsesc foarte utile şi cartea în sine este ca o gură de aer proaspăt încărcat cu pozitivism. Pe de altă parte, unele idei nu consider că mi se potrivesc, nu mi le pot însuşi. Aici mă refer în special la ideea conform căreia fiecare obiect are viaţă şi ar trebui să-i vorbim, să comunicăm cu el. Sinceră să fiu, nu cred că mi se potriveşte nici organizarea tuturor lucrurilor pe verticală.

 

Sunt curioasă dacă voi aţi citit cartea. Ce părere aveţi despre metoda KonMari?

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

6 Comments on Recomandă o carte (#3/2018): „Magia ordinii”

  1. Da, şi eu am citit-o înainte de a ne muta în casă nouă. Dulapul în dormitor l-am făcut ca să-mi pot aranja hainele după cum zice KonMari. Când am mers cu proiectul meu la firmele de mobilă, se uitau toți ciudat la mine, dar eu: las’ ca ştiu eu mai bine. Într-adevăr, funcționează perfect şi iti face viața mai bună și mai ușoară. 🙂

      • Da! Într-adevăr funcționează! Nu cred ca as mai putea acum sa le aranjez altfel (așa cum ne-au învățat mamele noastre, stivuite) 😀 Nu se răstoarnă stiva de haine niciodată, nu uiti de ce ai prin dulap, ca le vezi pe toate, sunt tot timpul la locul lor, fericite 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *