Photo by Nikhita S on Unsplash

 

 

Sunt sigură că unii dintre voi, poate marea majoritate dintre cei care mă citiţi (m-aş bucura să nu fie aşa), ştiţi ce înseamnă presiunea notei 10, presiunea de a fi cel mai bun, dar niciodată suficient de rapid, de deştept, de pregătit. Este sezonul festivităţilor, al coroniţelor, al competiţiilor, al mândriilor şi al ruşinilor. Este perioada aceea din an când părinţii postează poze cu diplomele copiilor, cu ei îmbrăcaţi în robe, cu notele luate la capacitate şi la bac (astea urmează). Bineînţeles, se postează mândriile şi ruşinile se ascund sub preş ori, mai rău, „se discută” şi se pedepsesc acasă, cam cât ţine vacanţa de vară.

 

Cum se traduce presiunea notelor de 10?

 

9 putea să fie 10!

Eşti prost! Ce nu ai priceput la materia x? 

Păi, dacă nu înveţi? Normal că nu meriţi mai mult!

Ai luat 8 pentru că nu ai învăţat suficient. Nu îţi intră nimic în cap!

Se va alege praful de tine la ce note ai! Asta îmi e răsplata după câte fac pentru tine?

Băiatu’ lu’ X a luat coroniţă. Tu m-ai făcut de ruşine? 

 

Zilele trecute, pe profilul Petronelei Rotar, citeam această postare. Este mesajul pe care l-a primit de la o fată de 17 ani, o fată de 10. Vorbele ei descriu răni adânci, provocate tocmai de cei care ar trebui să o ajute să zboare, nu să îi frângă aripile. Le redau parţial: „Îmi vine să mor când văd că părinţii mei pun poză pe Facebook cu diploma de sfârşit de an şi acasă mă cală în picioare, pentru că nu sunt niciodată destul. Şi se mândresc tuturor că fac faţă la un liceu bun, dar de fiecare dată mă ameninţă că mă transferă acasă, pentru că plata lunară a internatului este o povară şi nu merit atâta efort.” Şi sunt mulţi ca ea şi mulţi părinţi pentru care reuşita copilului, tradusă prin note de 10, este sinonimă cu propria reuşită. Sunt mulţi părinţi care pun presiune pe copiii lor pentru a se simţi mai buni, să aibă dovada că au reuşit în educaţia propriului copil. Dar educaţia se măsoară în note de 10? În diplome şi premii? Să ştiţi că notele de 10, diplomele şi premiile nu sunt garanţia reuşitei în viaţă.

 

Povara lui 10 şi consecinţele lui

 

Nu e nimic rău în a avea note de 10, a fi un elev bun, a fi la o şcoală de elită. Eu mă refer la cei care învaţă sub ameninţarea sacrificiului făcut de părinţi. La cei care învaţă de frica umilinţelor şi violenţelor aplicate de părinţi. Probabil că părinţii îşi spun că pruncii nu ştiu pe ce planetă trăiesc, că e nevoie de o mână de fier care să îi ţină în frâu şi să le arate calea cea dreaptă, că puţină frică şi duritate nu strică şi că, cel mai probabil, vor uita cuvintele şi incidentele mai puţin plăcute, chiar le vor mulţumi când vor ajunge pe picioarele lor. Nu vor uita! Niciodată! Indiferent de vârstă. Dimpotrivă! Toate vorbele, toate strigătele şi reproşurile copiii le vor aduna în rucsacul invizibil pe care îl poartă în spate de-a lungul vieţii. Cu cât sunt mai multe, cu atât va cântări mai greu şi va lăsa o urmă în relaţiile copilului ajuns adult, în deciziile pe care le va lua şi în experienţele pe care le va avea.

Ştiţi, nu putem fi buni la toate. Nu putem excela în toate domeniile. Şi, mai mult decât atât, ştim şi că sistemul de învăţământ din România ne vrea doxă, dar cu toceală, cu sute de pagini memorate care, până la urmă, multe dintre ele, nu ne folosesc la nimic. Sistemului de învăţământ românesc îi lipsesc încurajarea gândirii logice, a învăţării creative şi interactive. Atunci când părintele pune presiune pe copil, vrea sau nu să creadă, relaţia lor va fi afectată pe termen lung. Pe lângă asta, copilul va înţelege că notele sunt mai importante decât efortul şi munca depusă şi informaţiile pe care le deţine nu contează cu adevărat. Va înțelege că primează cantitatea, nu calitatea. Datorită stresului la care este supus, copilul poate avea tulburări de somn, poate suferi de tulburări alimentare, anxietate, apatie, stimă de sine scăzută, depresie, neîncredere în propriile forţe, etc. Părerile psihologilor le puteţi citi aici şi aici.

Acolo unde se pune presiune pentru performanţă, copilul va simţi că este iubit pentru că este deştept şi capabil, pentru rezultatele pe care le are, dar nu pentru ceea ce este cu adevărat, în totalitate. Va fi un copil cuminte, care va dori să le facă pe plac celor mari atât acum, cât şi la maturitate. La polul opus, se poate să devină rebel din nevoia de a-şi exprima emoţiile ţinute prizoniere atâta timp. Riscă și să perpetueze tiparul impus de părinţi.

 

Atitudinea sănătoasă. De ce au nevoie copiii?

 

Mă feresc să spun atitudinea corectă. Prefer să mă refer la cea sănătoasă. Să nu mă înţelegeţi greşit. Nu susţin dezinteresul copilului faţă de şcoală, dar ştiu că diplomele singure nu aduc fericirea. Sunt atâţia intelectuali nefericiţi pe lumea asta. Teancul de diplome nu garantează fericirea, succesul profesional şi relaţiile împlinite. Sunt importante, dar nu cele mai importante. Apoi, există o diferenţă între presiune şi exigenţă. Părintele exigent este partenerul copilului, nu călăul lui, nu cel care îl ameninţă, îl şantajează ori îl hărţuieşte.

Comunicarea este cea mai importantă. Atât copilul, cât şi părinţii trebuie să înţeleagă care este motivul real din spatele unei note mai puţin bune, însă fără ca cel mic să fie supus unui interogatoriu, ci să se simtă înţeles şi sprijinit. Să ştie că este iubit şi când nota este mai puţin bună. Dacă notele proaste se repetă, trebuie găsite cauzele și soluțiile, dar nu sub teroare.

În concluzie, înţeleg dorinţa părinţilor de a se mândri cu copilul lor şi nu-i nimic rău în asta. Înţeleg dorinţa de a avea un copil de 10, la o şcoală bună, care să fie olimpic, dar nu îi înţeleg pe părinţii care sacrifică fericirea copilului pentru propria mândrie, care nu ţin cont de ceea ce simte copilul, de ceea ce are el de spus, ci doar de drumul pe care i l-au trasat.

În antiteză cu replicile de la începutul articolului, psihologii spun că altele sunt cuvintele care ajută la construirea unei relaţii sănătoase părinte-copil:

 

O notă mică se repară cu una mai bună.

Ştiu că ai învăţat mult pentru testul ăsta. 

Ştiu că ai făcut ce ai putut. 

Iubirea mea nu este condiţionată de notele pe care le iei. 

Hai să vedem de ce crezi că ai luat nota asta? Nu îţi place materia, profesorul? Crezi că ai învăţat suficient? Poate nu ai încă o tehnică eficientă de învăţare. Vrei să încercăm împreună?

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, vă invit să daţi like paginii de Facebook şi/sau să vă abonaţi la newsletter-ul blogului. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *