Calendaristic vorbind, astăzi este prima zi de primăvară din acest an, dar este şi a 4-a oară când sărbătorim Ziua Internaţională Antidiscriminare. În această zi, ONU atrage atenţia asupra milioanelor de oameni care suferă de pe urma excluziunii sociale şi economice datorită prejudecăţilor şi lipsei de toleranţă. Discriminarea sabotează eforturile noastre de a trăi într-o lume corectă şi echitabilă, de a-i privi altruist pe ceilalţi, fără să le lipim etichete în frunte ori să-i catalogăm în funcţie de naţionalitate, religie, vârstă, orientare sexuală, gen, ş.a.m.d.
Discriminarea în cifre
Privim spre Occident cu jind. Îl vedem mai bun, mai civilizat, mai corect. Să nu ne amăgim! Discriminarea este peste tot indiferent de ţară ori de pătura socială. Conform Equinet, cea mai răspândită formă de discriminare din Uniunea Europeană este cea pe criteriul etnic (64%), urmată de discriminarea bazată pe orientarea sexuală (58%). Sondajele efectuate în 2015 arată criteriile pe baza cărora discriminăm: identitatea de gen (56%), religie (50%), dizabilităţi (50%), vârstă (în special oamenii peste 55 de ani – 42%) şi gen (37%).
Mai mult de 50% dintre respondenţi spun că nu s-ar simţi confortabil ca fiul/fiica lor să aibă o relaţie cu cineva care provine dintr-un grup vulnerabil. În schimb, nu ar avea nicio problemă să aibă un coleg cu dizabilităţi (87%), de etnie romă (63%), transsexual (67%) sau musulman (71%). Aproape un sfert dintre respondenţi (21%), spun că au fost discriminaţi sau hărţuiţi la locul de muncă în ultimele 12 luni. Se consideră că persoanele cele mai predispuse din acest punct de vedere sunt cele cu dizabilităţi, care aparţin unei minorităţi privind orientarea sexuală sau etnia. Doar 45% dintre respondeţi îşi cunosc drepturile şi ar şti să acţioneze în caz de discriminare şi/sau hărţuire.
Confort unui studiu realizat în România, grupurile cele mai vulnerabile, adică persoanele cele mai discriminate sunt: persoanele cu HIV (65%), persoanele dependente de droguri (57%), persoanele cu dizabilităţi fizice sau psihice (55-56%), persoanele de etnie romă (49%), persoanele care au o altă orientare sexuală (49%), copiii instituţionalizaţi (48%).
Mai mult de 50% dintre respondenţi consideră că nivelul de discriminare în ceea ce priveşte accesul la servicii de sănătate este ridicat şi foarte ridicat. De asemenea, piaţa muncii este domeniul considerat ca având cel mai ridicat nivel de discriminare.
De ce discriminăm?
În cadrul studiului efectuat în România, concluzia este că „nivelul de educație redus sau lipsa unei educații în raport cu discriminarea reprezintă principalul motiv care favorizează manifestarea fenomenului de discriminare. Doi din trei români sunt de părere că lipsa educației poate duce la comportamente discriminatorii. Lipsa unei informări în raport cu acest subiect constituie de asemenea un motiv pentru care oamenii discriminează. Un alt motiv important, menționat de jumătate dintre cei intervievați, este nepăsarea sau indiferența manifestată de oameni în raport cu semenii lor. Mai mult, lipsa toleranței în societate (43%) combinată cu nivelul de corupție perceput (44%) creează un cadru propice manifestării discriminării.”
Asta cu educaţia este cu dus şi întors. Eu am cunoscut oameni extrem de educaţi, care ar fi luat premiul întâi la discriminare dacă s-ar fi organizat concursuri în acest sens (Doamne fereşte!). Îndrăznesc să spun că discriminăm cu toţii într-o mai mică sau mai mare măsură, în liniştea gândurilor noastre sau în gura mare. Avem atâtea idei înrădăcinte, auzite pe la toate colţurile încât, inevitabil, le reproducem, la nivel de expresii, şi/sau le transmitem mai departe. Aici intervine informaţia, educaţia şi conştientizarea. Aici intervine munca cu noi înşine şi trecerea prin filtrul gândirii a cuvintelor pe care intenţionăm să le scoatem pe gură.
Cine discriminează?
În cadrul aceluiaşi studiu efectuat în România, concluzia este că, „în funcție de frecvența percepută, politicienii sunt grupul asociat cel mai puternic cu discriminarea. Astfel, 59% dintre persoanele intervievate sunt de părere că politicienii discriminează în România. O altă categorie din domeniul public, mai exact, funcționarii din instituțiile publice, este asociată cu discriminarea în România, 46% dintre respondenți indicând această asociere. De remarcat că aproximativ aceeași proporție (47%) dintre persoanele chestionate consideră că oamenii obișnuiți sunt cei care discriminează în România.”
Ce ne rămâne de făcut?
În sens larg, aş spune să fim mai buni, mai toleranţi, mai empatici. Să îi tratăm pe ceilalţi aşa cum ne dorim să fim trataţi. Să le transmitem copiilor noştri aceste valori nu doar la nivel teoretic, ci să fim un exemplu. Copiii nu aplică ceea ce le spunem, ci ceea ce văd. Este important să ştie că nu toţi suntem la fel, nu toţi avem pielea albă, nu avem cu toţii aceeaşi credinţă, acelaşi nivel de educaţie şi nu vorbim cu toţii aceaşi limbă. Trebuie să-i confruntăm cu diversitatea şi să le-o explicăm pe înţelesul lor. Înainte de toate, ei trebuie să ştie că suntem cu toţii oameni, avem suflete, nevoi şi sentimente.
Gândiţi-vă la copilul vostru şi cum v-ar plăcea să fie el tratat în viitor. Poate că nu aveţi copiii mari, care merg la şcoală ori care au ajuns la vârstă adultă, dar vă invit să vă imaginaţi câteva scenarii pe care nu vă doresc să le experimentaţi.
Cazul 1 – în şcoală: Sunteţi o familie cu venituri modeste. Copilul vostru învaţă foarte bine, însă profesorii pun accent pe orele în particular. Nu vă permiteţi să-i plătiţi aceste ore, iar copilul este marginalizat atât de cadrele didactice, cât şi de colegi. Da, cazul este anormal, dar cât se poate de real. Dacă sunteţi profesor şi citiţi aceste rânduri, gândiţi-vă de ce v-aţi ales această meserie şi care este rolul dumneavoastră în viaţa copiilor.
Cazul 2 – în şcoală: Sunteţi o familie care trăieşte într-un oraş mic sau în mediul rural. Vă doriţi ceva mai bun pentru copilul vostru şi faceţi eforturi pentru ca aceste să urmeze un liceu bun, într-un oraş mai mare. Copilul se plânge că este dat la o parte atât de cadrele didactice, cât şi de colegi. Capacităţile lui sunt puse sub semnul întrebării pe considerentul că notele mari se obţin mai uşor la sat ori în oraşele mici. Dacă sunteţi profesor, citiţi sfatul de mai sus, de la cazul 1. Dacă sunteţi părinte, învaţaţi-vă copilul că nu există viaţă doar în capitală sau la oraş.
Cazul 3 – în medii considerate multiculturale: Copilul vostru ajuns adult acceptă o slujbă în străinătate. La locul de muncă are colegi de mai multe naţionalităţi. La un moment dat, se fac glume pe seama faptului că, dacă celorlalţi le-ar dispărea un obiect, singur copilul vostru ar fi de vină, pentru că este român. Asta poate vă face să vă gândiţi de 2 ori înainte să acuzaţi un coleg de etnie romă de furt.
Cazul 4 – în medii dominate de bărbaţi: Fiica voastră primeşte un loc de muncă într-o companie în care 90% dintre angajaţi sunt bărbaţi. Ea are 23 de ani şi media de vârsta a colegilor este de 35+. În fiecare zi este ridiculizată pe criteriul de vârstă şi de gen. Dacă sunteţi bărbat, gândiţi-vă de 2 ori înainte să faceţi glume deplasate la adresa femeilor. Poate aveţi sau veţi avea o fată care va trece prin aceleaşi situaţii pe care voi le generaţi.
Cazul 5 – în poziţii de conducere/superioritate: Sunteţi în cartierul de afaceri în care lucraţi, într-o ţară multiculturală. Nu mergeţi la muncă şi alegeţi să vă faceţi cumpărăturile în hipermarket-ul din cartier într-o ţinută sport, lejeră, alături de partenerul de viaţă. Lângă voi, 3 oameni la costum, două doamne şi un domn, vă vorbesc limba. Involuntar, le auziţi discuţia şi înţelegeţi că ocupă funcţii de conducere. Când realizează că sunteţi de aceeaşi naţionalitate, vă cântăresc cu privirea şi spun „Ăştia-s români. Hai să mergem de aici.” Cum spuneam mai sus, educaţia aleasă nu ne face să discriminăm mai puţin.
Mă regăsesc oarecum în toate cazurile de mai sus. Am fost o elevă bună la limba română, dar, la un moment dat, am fost dată la o parte pentru că am refuzat să iau ore în particular. Nu banii erau problema, ci faptul că nu le-am considerat utile. Am fost eleva venită dintr-un oraş mic într-unul mai mare căreia i s-a insinuat, în special de unele cadre didactice, că notele de 10 le-aş fi luat pe ochi frumoşi. Am fost prietena omului pe seama căruia s-au făcut glume că este român şi că toţi românii ar fi hoţi. Am fost angajata luată peste picior pe criteriul de vârstă şi de gen. Am fost cumpărătorul român dintr-un hipermarket luxemburghez discriminată de conaţionalii mei. Exemple aş mai avea, dar mă opresc aici. Ştiţi, aşteptăm schimbări din toate sensurile, dar uităm că schimbarea începe cu noi.
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram
Sursa foto: (1) Pixabay