În urmă cu ceva vreme, v-am întrebat ce jocuri de societate jucaţi în echipă, cu cei mici. Am primit o mulţime de recomandări. Astăzi, vi-l prezint pe cel pe care l-am cumpărat noi, „Cei 3 purceluşi”, şi, la finalul articolului, vă scriu recomandările primite de la voi.

 

Marca: Orchard Toys
Vârsta recomandată de producător: 3+

Descriere şi observaţii

 

Ne-am zis că Antonia este la vârsta la care poate participa activ la un joc de societate, aşa că am cercetat puţin oferta şi am făcut achiziţia. Adevărul este că sunt variante pentru toate gusturile şi pentru toate bugetele. Noi am ales jocul „Cei 3 purceluşi”. Ne-am jucat în 2, în 3 şi în 4 (numărul maxim de jucători) şi ne-am amuzat teribil de fiecare dată. Vă povestesc puţin despre el, mai jos, ce conţine şi care sunt principiile jocului.

Jocul conţine:

  • un zar
  • o planşă de joc care se construieşte asemenea unui puzzle
  • roata lupului, cu o săgeată care se roteşte, în mijloc
  • 4 pioni cartonaşe-jucători cu poza celor 3 purceluşi
  • 4 suporturi pentru pioni
  • 4 seturi de căsuţe (24 de componente în total) reprezentând căsuţele din paie, lemn şi cărămidă. Fiecare căsuţă se formează din 2 piese de carton.

Fiecare jucător trebuie să formeze câte o căsuţă din fiecare tip (paie, lemn şi cărămidă). Odată formate cele 3 căsuţe, jucătorul poate să se îndrepte spre zona de siguranţă, în casa din centrul planşei de joc. Traseul până la zona de siguranţă nu este lipsit de piedici. Lupul va încerca să sufle şi să dărâme casele. Singura care poate rămâne în picioare este casa din cărămidă. Atunci când pionul unui jucător, după ce acesta a dat cu zarul, ajunge pe imaginea lupului, jucătorul învârte de săgeata de pe roată şi îi poate sufla jumătate din casa unui alt jucător. Cel din urmă, trebuie să persevereze să-şi reconstruiască casa dărâmată. Jocul are instrucţiunile explicate şi în limba română. Veţi vedea că practica vă va familiariza cu regulile. 🙂

Jocul vine într-o cutie cu mâner, cu dimenisiuni de 25.5 x 19 x 9cm. Mânerul o face uşor de transportat.

 

 

Din punctul meu de vedere, raportul calitate-preţ al jocului este foarte bun. Noi l-am cumpărat de aici.

 

Cum contribuie la dezvoltarea copilului?

 

  • Dezvoltă imaginaţia.
  • Încurajează abilităţile logico-matematice.
  • Dezvoltă capacitatea de observare şi gândirea strategică.
  • Contribuie la dezvoltarea aptitudinilor interpersonale.

Acest joc mi-a dat posibilitatea să o observ mai mult pe Antonia şi cum reacţionează atunci când pierde. Cred că jocurile de societate sunt o modalitate de a ne îndruma copiii spre o atitudine pozitivă, să joace pentru plăcerea jocului şi nu neapărat din dorinţa de a câştiga, să înveţe să piardă, să înveţe rezistenţa la frustrare, să se bucure pentru micile reuşite. Scopul nu este să ignorăm aceste sentimente, ci să le acceptăm, să învăţăm să trăim cu ele, pentru că fac parte din viaţă. Nu am pornit pe principiul să o lăsăm să câştige pentru că este copil. Am ajutat-o să înţeleagă regulile jocului, i-am explicat care ne sunt posibilităţile ca jucători şi ce învăţăm indiferent dacă pierdem sau câştigăm. Până la urmă, regulile, indiferent de contextul în care acestea se aplică, îi impun copilului limite, iar el încearcă să le ajusteze în favoarea lui.

Recomandări primite de la voi

 

Mai jos, găsiţi recomandările pe care le-am primit de la voi, jocurile de societate pe care voi le jucaţi cu cei mici.

♦ Nu te supăra, frate

♦ Cuibar plin

♦ Pengoloo

♦ Monopoly Junior

♦ 5 secunde/5 secunde junior

♦ Funny Bunny

♦ Joc Turnul Instabil (Jenga)

♦ Keekee – The Rocking Monkey (îl avem şi plănuiesc să vă povestesc şi despre el)

♦ Penguin Trap

♦ Comoara lui Piticot

♦ Tempo, kleine Fische (nu l-am văzut pe site-urile din România, doar pe Amazon)

♦ Caterpillar Dice (nu l-am văzut pe site-urile din România, doar pe Amazon)

♦ Haba Little Bella Flower (nu l-am văzut pe site-urile din România, doar pe Amazon)

♦ Katamino

♦ Jumping Jack – Ronţăilă-Ţopăilă

♦ Piticii zburători

♦ Looping Louie

♦ 4 in a line

 

Dacă aveţi şi alte recomandări, nu ezitaţi să mi le împărtăşiţi.

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *