Am scris aici despre ce îmi place şi nu prea. E un exerciţiu pe care-l fac eu cu mine şi cu voi. Cu mine pentru că încerc să fiu echilibrată, iar aprecierile şi nemulţumirile fac parte din echilibru. Aşa mă văd şi eu cât sunt de sucită :)). Culmea, mi mai uşor să scriu despre ce nu-mi place. Cu voi pentru că aşa veţi reuşi să mă cunoaşteţi mai bine şi să ne găsim puncte comune.
Din categoria „îmi place”:
- Organizarea sub orice formă, în orice privinţă. Să vă explic! Îmi place să am un plan „de atac” zilnic, inclusiv în concediu, dar şi mai mult îmi place să mă pot ţine de el. Ştiţi că socoteala de acasă cu aia din târg cam diferă atunci când ecuaţia implică şi un bebe. Înainte să plec undeva fac liste. De fapt, am o listă permanentă pe masa din sufragerie unde îmi scriu ce am de făcut (important) în săptămâna respectivă. Înainte să plecăm într-un city break sau în concediu îmi scriu ce vreau să facem, obiectivele pe care să le vedem, etc. În city break-uri clar planul se face pe zile (pe ore dacă se poate!) pentru că timpul e mai scurt şi cuvântul cheie este eficienţa. Eu fac planul şi soţul îl validează în cazul în care nu sunt prea multe muzee pe listă. Dacă se vede nevoit să fie târât prin istorie, atunci se impun modificări :)). Să nu credeţi că nu pot fi şi spontană! Îmi mai plac dulapurile organizate şi aranjate, în care fiecare lucru are locul lui (pentru asta mama e de vina … IAR!). Da, sunt aia care are cutii în interiorul sertarelor: una pentru şosete, una pentru dresuri, una pentru lenjeria intimă, etc. Vă daţi seama că soţul şi copilul umează acelaşi set-up, nu? De aia îmi plac dulapurile de la Ikea. Ţi le poti face cum vrei! Niciodată nu amestec tricourile cu bluzele, nici pantalonii cu fustele. Rochiile trebuie să fie aranjate pe umeraşe în funcţie de lungime şi, eventual, pe criteriul culorii. Şi nu mă las mai prejos nici în bucătărie :)). Şi acolo am cutii şi cutiuţe cu te miri ce. Nu ţin niciodată condimentele, cerealele, etc. în ambalajele în care le cumpăr, ci fiecare are un borcan cu etichetă. Iar primeşte Ikea o bilă albă pentru borcanele ei practice! Să vă zic că şi papucii sunt pe categorii, şi lenjeriile de pat, şi cosmeticele?! Mă opresc înainte să mă consideraţi maniacă!
- Soarele. Nu-s deloc prietenă cu ploaia sau cu iarna! Adică, le tolerez dacă vin şi pleacă repede. În schimb, soarele mi drag de nu mai pot. Mă binedispune, îmi dă energie şi, pe deasupra, îmi şi guvernează semnul zodiacal dacă are vreo importanţă. Dar cum am impresia că mie mi se aplică toate legile lui Murphy, viaţa mi-a aranjat să am soţ care iubeşte ploaia şi cărările ei m-au adus de o jumătate de deceniu într-o ţară unde Soarele e de o zgârcenie nemaivăzută.
- Serialele poliţiste, thriller-ele, dramele, toate îmi sunt pe lista preferinţelor. În topul meu regăsiţi (nu vă aşteptaţi la super noutăţi pentru că stau prost cu timpul de vreo 17 luni încoace): Scandal, Grey’s Anatomy, Blacklist, Quantico, Breakout Kings.
- Bunicile implicate (în sensul bun). Bunicile care nu dictează ele ce ar trebui să facă părintele cu copilul, ci alea care îşi doresc să se informeze, ascultă, întreabă, iar ascultă şi tot aşa. Bunicile care lasă deoparte concepţiile de genu’ „de parcă noi cum/cu ce am crescut”, „pune, maică, pruncu’-n fund că-i mare la 3 luni”, „cum să alăpezi copilul până la 2ani?!”, etc. De curând, pe grupul de facebook legat de diversificare (în care activez) am întânit o astfel de bunică. Nepoţica stă la ea în timpul săptămânii şi voia să-i gătească cât de sănătos posibil. Felicitări, doamnă! Bine, am dat acest exemplu ca să nu ziceţi că mă laud cu mama şi cu soacra.
- Să dăruiesc. Oricui, cu sau fără motiv! Mereu încerc să aflu ce şi-ar dori omul căruia urmează să îi fac un cadou. Îmi implic sufletul (şi stresul) în fiecare lucru pe care-l dăruiesc. Mă bag ca într-o oală sub presiune şi mă torturez cu întrebările care mi se zbânţuie prin cap: „Oare îi va plăcea?”, „Oare e suficient?”, „Oare îl va folosi?”, „Îi place negru şi roşu, dar cum să fie? Pe negru sau pe roşu?”, etc. Clar e că după stres şi presiune, privirea omului fericit, mulţumit de dar, mă unge pe suflet. Şi privirea aia merită tot stresul şi toată agitaţia din lume.
Din categoria „nu îmi place”:
- Alegerile contra dorinţei. Adică, atunci când am două opţiuni (să le numim A şi B), dar nu pot alege decât una indiferent cât de mult mi le-aş dori pe amândouă. Aici mă refer la lucruri serioase, nu la ce bluză să-mi cumpăr dacă am doar o sumă x care nu-i suficientă şi pentru A şi pentru B :)! Uneori mă bucur că pot alege şi alteori aş prefera să o facă altcineva pentru mine.
- Minciuna. Oare place cuiva?! Mă îndoiesc. Prefer de 1000 de ori un adevăr dureros, spus direct, în faţă decât o minciună rostită frumos, fie ea şi nevinovată. De fapt, pentru mine nu există minciuni nevinovate. Tot minciuni sunt.
- „Mami” folosit ca prenume … de toată lumea. Prenumele universal „mami” îl regăsesc adesea pe grupurile de facebook dedicate mămicilor. De ce este atât de greu să ne adresăm persoanei cu prenumele care îi apare în dreptul pozei?! Să ştiţi că atunci când devii mamă, „mami” nu se adaugă la celălalt(e) nume de botez. Să-l lăsăm să fie folosit cu profuzime şi însemnătate în cadrul intim.
- Când mama/tata/bunica/bunicu’ şi copilul sunt una şi aceeaşi persoană. „Noi stăm bine în cărucior.” Serios?! L-ai încercat şi tu ca mamă sau vorbeşti doar în numele copilului folosind, totuşi, un pronume personal la plural?! Să rămânem fiecare cu identitatea noastră, zic.
- Omul guvernat de ban până în măduva oaselor şi până la ultimul neuron. Ipotetic vorbind, să zicem că o marcă de lapte praf îmi propune să îi promovez produsul … mie, care sunt pro alăptare. Dacă aş accepta, unde ar mai fi legătura dintre acţiunile şi principiile mele?! Cam ăsta e un om care face totul pentru bani. Vă dau câteva exemple (fără să dau nume): un nutriţionist face reclamă la mezeluri, un sportiv de talie internaţională face reclamă la margarină, etc.
Vă invit să daţi like paginii de Facebook şi/sau să vă abonaţi la newsletter-ul blogului. Pentru un gram de inspiraţie în plus mă găsiţi pe Pinterest şi Instagram.
Sursa foto: Right Move