Cu toată nebunia din ultima vreme nu am apucat să ne concentrăm prea mult pe activităţi, jocuri şi jucării. Ce-i drept, eu mereu am senzaţia că nu facem suficiente lucruri cu Antonia, de parcă timpul se comprimă pe zi ce trece şi nu mă lasă să mi le fac pe toate câte mi le-am trecut pe listă. De când ne-am întors în România am stabilit că, în mod obligatoriu, duminicile sunt de petrecut în familie şi se vor concentra în jurul Antoniei. Asta nu înseamnă că în restul zilelor nu ne jucăm sau nu ne petrecem timpul împreună. Vă împărtăşesc câteva dintre activităţile pe care le-am făcut în ultimul timp.

Plimbarea cu căluţul 

Încercăm să îi oferim Antoniei o paletă largă de activităţi, să descoperim împreună ce-i place şi ce nu. Ne-am zis că poate i-ar plăcea să privească animalele dintr-un alt unghi decât la grădina zoologică, din spatele unui gard, aşa că am hotărât să o ducem la prima ei plimbare cu căluţul. Am ales să mergem într-un loc nou amenajat, lângă Cluj, la Wonderland Cluj Resort.

În prima fază am fost în stare de observaţie. A fost fascinată! A urmat instrucţiunile cu multă seriozitate: „Spatele drept. Privirea înainte. Să te ţii de cureaua asta.”

Călăria are foarte multe beneficii atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Există călăria terapeutică (Hipoterapia) recomandată în cazul anumitor afecţiuni fizice şi psihice.

Beneficii:

  • îmbunătăţeşte echilibrul
  • îmbunătăţeşte postura corpului
  • dezvoltă coordonarea mână-ochi
  • relaxează muşchii
  • dezvoltă răbdarea
  • dezvoltă grija faţă de animale cu efect asupra relaţiilor umane
  • dezvoltă respectul şi dragostea pentru animale

 

 

Hrănirea animalelor

În Luxemburg hrăneam raţele din parcul nostru preferat. De această dată experienţa a fost diferită. Lângă Cluj este un parc de agrement, „Moara de Vânt” se numeşte. Copiii pot atinge unele animale (iepurii, de exemplu), le pot hrăni, pot face plimbări în natură cu caii, etc. Mi-a plăcut conceptul şi Antonia a fost foarte încântată de iepuraşii care ţopăiau în jurul ei. Ştiu că un asemenea parc implică o investiţie considerabilă, însă am fost dezamăgită să sesizez minusuri care nu ar fi presupus o investiţie considerabilă, ci o mai bună gospodărire. Dar, per total, am fost mulţumiţi şi vom mai merge.

Beneficii:

  • stimulează înţelegerea lucrurilor din natură
  • copilul învaţă despre asumarea responsabilităţii
  • dezvoltă grija faţă de animale cu efect asupra relaţiilor umane
  • dezvoltă respectul şi dragostea pentru animale.

 

 

Pictura cu buretele

Antonia a fost fascinată de activitatea asta, iar eu mi-am amintit alături de ea câtă plăcere îmi făcea să pictez atunci când eram copil.

Materiale necesare: 

  • acuarele non-toxice
  • cleme pentru haine (atâtea câte culori aveţi)
  • bucăţi dintr-un burete (am folosit un burete de vase de pe care am desprins partea abrazivă)
  • 1-2 planşe din lemn (opţional)
  • coli albe

Am tăiat buretele în bucăţi potrivite. Fiecare bucată am prins-o cu o clemă pentru haine. Am turnat pe planşă câte puţin din fiecare culoare şi am trecut la treabă. 🙂

 

 

Beneficii

  • ajută la dezvoltarea concentrării şi a atenţiei
  • ajută la dezvoltarea cognitivă şi intelectuală
  • stimulează creativitatea

 

Pictura cu frunze

Când bureţii începeau să-şi piardă din interes, i-am propus să adunăm câteva frunze uscate din curtea bunicilor. Culesul frunzelor a reprezentat o activitate separată. Le alegea cu atenţie, să nu fie „iupte” (rupte) ori prea „ucate” (uscate) şi le transporta în buzunarul pelerinei pe care o purta. Apoi, am făcut muncă în echipă. Eu ţineam frunza întinsă, ea o colora, eu o lipeam şi ea descoperea forma imprimată pe foaie. Pictura cu bureţii şi cu frunzele ne-a ţinut ocupate aproape 2 ore.

 

 

Tablou din hârtie creponată

Această activitate o plănuiesc de multă vreme, dar în ultima perioadă nu am dispus de timp suficient încât să o punem în practică. Ideea am găsit-o pe un site franţuzesc şi mi s-a părut genială.

I-am propus Antoniei să facem împreună un tablou pe care să-l punem în viitoarea ei cameră. Am avut nevoie de câteva materiale simple şi deloc costisitoare.

Materiale necesare: 

  • carton pânzat (îl găsiţi de diferite dimensiuni în magazinele online sau chiar şi în cele offline de papetărie)
  • hârtie creponată (câte şi ce culori vă plac vouă)
  • o pompă cu apă (poate fi un pistol cu apă de-al copilului ori un recipient în care aţi avut soluţia pentru curăţat geamuri)

 

Udaţi cartonul pânzat cu ajutorul pompei cu apă, mai exact partea îmbrăcată în pânză. În general, copiii sunt atraşi de activităţile care implică apa. Cât Antonia a fost ocupată cu udarea cartonului, eu am tăiat hârtia creponată în forme neregulate şi mărimi diferite. Apoi, am lipit bucăţile de hârtie creponată pe cartonul pânzat ud. La final, am udat din nou cartonul, cu tot cu hârtie creponată. L-am lăsat la uscat şi apoi ne-am putut bucura de rezultatul final.

 

 

 

Rezultatul 

 

 

La teatru

Am fost cu Antonia la teatru. A fost prima dată când am mers în familie. Antonia a văzut a doua piesă de teatru, prima fiind vizionată cu colegii de la creşa din Luxemburg. AnimaArt a pus în scenă povestea „Jack şi vrejul de fasole”, care a durat 45 de minute. Primele 20 de minute Antonia le-a stat pe scaun, apoi în picioare. S-a mirat, s-a bucurat, a dansat şi a pus întrebări. Pentru a o ajuta să înţeleagă ce se petrece pe scenă şi pentru a-i capta atenţia, îi povesteam pe scurt ce se întâmplă, cine ce face şi de ce. Bineînţeles, dacă nu ar fi avut răbdare, am fi plecat fără păreri de rău. Am ales un spectacol potrivit vârstei, dar asta nu garanta că va avea şi răbdarea necesară. La final, a urcat pe scenă, a cunoscut actorii şi păpuşile. Surpriza a fost că nu a mai vrut să plece. I-a plăcut şi vom mai merge.

Beneficii:

  • o primă încercare prin care copilul se familiarizează cu arta
  • prilej de socializare
  • copilul va înţelege că există spaţii diferite, unul în care el asistă ca spectator şi celălalt în care se petrece acţiunea
  • dezvoltarea simţului estetic

 

 

Alte articole asemănătoare:

 

Activităţi, jocuri şi jucării pentru copii peste 2 ani (I)

10 activităţi pentru călătoriile lungi

Activităţi pentru copii peste 18 luni

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

Un comentariu on Activităţi pentru copii peste 2 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *