Indiferent că e vară sau iarnă, vremea se pare că se încăpăţânează uneori să ne ţină în casă. E sufocant de cald ori plouă cu găleata, copilul nu poate alerga în voie pe afară. Adică poate, dar nu este recomandat. Când se iveşte câte o zi în care suntem nevoiţi să stăm în casă, primul meu gând este „cu ce să o ţin pe Antonia ocupată?!”. La această vârstă un copil nu îşi poate concentra atenţia mai mult de 3-6 minute, indiferent dacă face o activitate singur sau cu ajutorul unui adult. În cazul Antoniei, concentrarea depinde de cât de odihnită este şi de interesată de activitatea propusă. Unele activităţi au ţinut-o ocupată şi mai bine de 30 de minute. Găsiţi mai jos 5 dintre activităţile de succes pe care le-am făcut în ultimul timp.

 

Transferul de apă

Câţi copiii ştiţi care să nu fie fascinaţi de joaca cu apa :)? Eu niciunul. Această activitate este inspirată din pedagogia Montessori şi necesită foarte puţine materiale pentru a fi realizată.

Materiale necesare: 

  • 2 boluri
  • un burete
  • apă
  • colorant natural (opţional)

Umpleţi un bol cu apă. Eu am colorat apa cu puţină sfeclă. Arătaţi-i copilului cum poate transfera apa dintr-un bol în celălalt cu ajutorul buretelui. Eu am folosit un burete pentru vase pe care l-am tăiat în două. Am pus buretele în bolul cu apă şi i-am arătat Antoniei cum absoarbe apa. Din acest punct a vrut să încerce singură. Cert este că i-a plăcut tare mult această activitate. Şi s-a udat din cap până în picioare :).

Beneficii:

  • îmbunătăţeşte motricitatea fină şi dexteritatea.
  • contribuie la dezvoltarea coordonării între mână şi ochi.
  • dezvoltă capacitatea de concentrare.
  • contribuie la dezvoltarea senzorială.

 

transfer de apa

 

Carduri cu animale

Antoniei îi plac animalele. Avem cărţi cu sunete şi butoane, figurine, abţibilduri, dar ne lipseau cardurile. Am văzut unele drăguţe în România, dar trebuia să improvizez ceva pe loc, nu să o amân vreo 2 luni până le pot cumpăra, aşa că i-am făcut nişte maxi carduri care au cucerit-o din prima.

Materiale necesare: 

  • abţibilduri cu animale
  • hârtie cartonată

Am un album cu abţibilduri de diferite dimensiuni. Pentru carduri le-am ales pe cele mai mari. Am tăiat hârtia la dimensiunile potrivite abţibildurilor. Am lipit imaginile cu animale şi au fost gata cardurile. Un joc simplu de realizat, educativ şi cu succes la micuţa iubitoare de animale. Da, ştiu că proporţiile de la un animal la altul nu sunt tocmai corecte.

Beneficii:

  • copilul învaţă să asocieze elemente.
  • dezvoltă capacitatea de concentrare.
  • dezvoltă gândirea logică.
  • contribuie la dezvoltarea vocabularului.

 

abtibilduri cu animale

 

carduri cu animale

 

carduri cu animale

 

Carduri cu legume şi fructe

Aceste carduri le-am cumpărat în ultima noastră vacanţă în România. Sunt carduri Montessori de la editura Gama, care îl ajută pe copil să asocieze fructele şi legumele. Au şi o serie de instrucţiuni care ne ajută să le prezentăm copilului într-un mod cât mai eficient. Momentul potrivit pentru această activitatea mi s-a părut ora gustării. Am început cu căpşunile şi cireşele. Întâi i-am prezentat fructele întregi şi le-am asociat cu cardurile corespunzătoare. Apoi, le-am tăiat şi i-am arătat interiorul fiecărui fruct. Jumătăţile le-am asociat cu imaginile corespunzătoare. În cele din urmă, am amestecat cardurile, dar am lăsat pe masa atât fructe întregi, cât şi jumătăţi. Ea le-a asociat în funcţie de cum le-a reţinut. O activitate pe care o voi repeta de câte ori ni se va ivi ocazia.

Beneficii:

  • copilul învaţă să asocieze elemente.
  • dezvoltă capacitatea de concentrare.
  • dezvoltă gândirea logică.
  • contribuie la dezvoltarea vocabularului.

 

 

carduri cu fructe si legume

 

Împachetăm 

I-am propus Antoniei să împachetăm lavetele proaspăt spălate. Îmi veţi spune că asta nu-i activitate, ci mai degrabă sarcină casnică, însă să ştiţi că în pedagogia Montessori există activităţi inspirate din viaţa practică. Despre sarcinile casnice ale copilului şi vârsta potrivită pentru ele am vorbit aici.

Materiale necesare: 

  • lavete
  • o tavă, o cutie sau un coş

I-am arătat cum să plieze lavetele, să le unescă marginile. Apoi, i-am propus şi ei să încerce. Le-a tot pliat vreo 15-20 de minute aşa cum a putut ea mai bine, semn că i-a plăcut activitatea. La final i-am propus să le aşeze în cutie şi să le pună la loc, dar aceasta a fost partea pe care a refuzat să o facă.

Beneficii:

  • ajută la dezvoltarea autonomiei.
  • contribuie la îmbunătăţirea dexterităţii.

 

activitati montessori

 

Construim

Antonia nu a fost dintotdeauna interesată de jucăriile Lego. I-au trezit interesul abia acum vreo 1-2 luni şi de atunci construieşte/construim zilnic. Piesele Lego îi fascinează atât pe copiii mici (2 ani), cât şi pe cei mari (14-15 ani). În funcţie de vârstă, le dezvoltă diferite abilităţi aşa că nu ezitaţi să investiţi în seturi Lego adaptate vârstei copiilor. Un copil de 2 ani poate fi copleşit de un set Lego cu multe piese mici şi îl poate frustra dacă nu reuşeşte să îmbine piesele.

 

Beneficii:

  • dezvoltă imaginaţia şi creativitatea.
  • contribuie la dezvoltarea motricităţii fine.
  • dezvoltă gândirea logică.
  • dezvoltă răbdarea şi perseverenţa.
  • dezvoltă încrederea în sine a copilului.
  • îi ajută pe copii să înveţe să împartă, să coopereze atunci când construiesc în echipă.

 

lego 2 ani

 

Care sunt jocurile preferate ale copiilor voştri?

Pe aceeaşi temă:

Activităţi pentru copii peste 18 luni

Activităţi, jocuri şi jucării pentru copii peste 18 luni

10 activităţi pentru călătoriile lungi

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

Un comentariu on Activităţi, jocuri şi jucării pentru copii peste 2 ani (I)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *