Sursa foto: Pexels

Sună a clișeu, însă 2019 a trecut prea repede. De fapt, vorba mamei, după o vârstă, anii parcă zboară. De fapt, cred că timpul ăsta care trece prea repede este o caracteristică emblematică pentru vremurile în care trăim.

Pentru noi, 2019 a fost cu de toate, cu bune și rele, cu zâmbete fericite și lacrimi de durere, cu oameni dragi și oameni care ne-au dezamăgit, cu succese și planuri care nu ne-au ieșit … așa, ca-n viață, că viața nu-i pictată doar în nuanțe de roz.

Sinceră să fiu, nu am avut timpul necesar să stau doar eu cu mine (am profitat să stau mai mult cu ai mei) și să îmi fac un bilanț la final de an. Dacă ar fi să trag linie și să fac o retrospectivă superficială, 2019 a fost un an bun în ciuda evenimentelor mai puțin frumoase pe care le-am trăit. Până la urmă, au avut și ele lecții prețioase de oferit.

 

Ce-mi doresc de la 2020

Cum nu am un bilanț clar, nu am nici o listă cu obiective clar definite pentru 2020. Mai degrabă, am o listă cu mici intenții, cu obiceiuri pe care mi-ar plăcea să le implimentez în noul an. Aseară mă întrebam oare ce-mi doresc în noul an.

♦ sună a clișeu, dar îmi doresc sănătate pentru mine, pentru ai mei, pentru toată lumea. Dacă n-ai sănătate, nu te poți bucura de alte lucruri pe care poate ți le dorești. Aș vrea ca noul an să nu-mi ia pe nimeni drag.

♦ îmi doresc putere de muncă, creativitate și inspirație să facem alegerile potrivite. Să nu ne ascundem după deget. Și banii sunt importanți și ei se obțin prin muncă.

♦ printre dorințele mele se regăsește cuvântul echilibru. Nu visez la un echilibru perfect, pentru că nu cred că există, dar îmi doresc ca interiorul meu să fie cât mai echilibrat, în casă și în relațiile cu cei din jur să domnească armonia. Asta o spun eu, femeia vulcanică, genul de om care spune lucrurilor pe nume de cele mai multe ori, omul căruia uneori îi lipsește câte-un gram, două de diplomație. Mă vreau mai înțeleaptă în noul an. 🙂

♦ sper ca timpul să fie răbdător, să ne dea cât de multe zile frumoase și liniștite împreună.

♦ ar mai fi ceva ce nu prea ține de mine: mi-aș dori să văd în jurul meu mai mult bun simț și lumea să fie un loc mai bun. Da, sună romantic, dar e și asta o dorință pe care o am.

 

Cam astea sunt lucrurile pe care mi le doresc când mă gândesc la 2020. Nimic prea măreț, nimic ieșit din comun. Lucruri simple! Las anul 2020 să mă surprindă și sper să o facă într-un mod cât mai plăcut.

 

Care este primul vostru gând pentru 2020? Ce vă doriți cel mai mult în noul an? 

 

În 2020, vă doresc tot ceea ce îmi doresc și mie: sănătate, putere de muncă, fericire, iubire, înțelepciune, timp pentru voi și timp cu oamenii voștri dragi. Toate dorințele să vi se împlinească și anul nou să vă fie exact așa cum vi-l doriți. Să vă stresați mai puțin, să credeți în voi mai mult, și atunci când dați de greu, să țineți cont că unele lucruri trebuie să se întâmple pentru ca voi să creșteți, să învățați ceva nou. Am și o mantră pe care îmi propun să o aplic mai des în anul care vine: Eu aleg dacă mă enervez sau nu pentru x sau y lucru. Nimeni nu mă poate enerva dacă eu nu îi dau voie. Cu această optică aleg să îmi încep anul și cu sufletul plin de recunoștință. Un An Nou cât mai bun să avem!

 

 

Sursa foto: Pexels

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *