Photo by rawpixel on Unsplash

 

 

Ştiu că sunt persoane care aşteaptă aceste rânduri. Anul trecut pe vremea asta, câţiva oameni erau curioşi ce părere voi avea despre întoarcerea acasă după ce vom împlini un an de repatriere. Nu veţi citi prea multe despre politică şi sisteme de niciun fel. Nu veţi citi rânduri cu smiorcăieli, nici cu lucruri extraordinare. Veţi citi o părere subiectivă, a mea, trăită pe propria-mi piele, acasă, locul în care mi-am dorit să revin, să fim.

Acum 2 ani, scriam despre motivele care ne-au determinat să ne întoarcem acasă. Unii ne-au felicitat pentru alegere, alţii ne-au spus, pe faţă, că suntem proşti. Aaaa … şi unii au dedus că am dus-o atât de rău în Luxemburg încât singura noastră scăpare a fost întoarcerea acasă. Mi-aş dori să îi liniştesc pe cei care şi-au făcut griji. Nu am dus-o rău deloc, dar nici nu am adunat sute de mii de euro. Am trăit bine, decent, fără rate și fără proprietăți.

Când mă gândesc la trecut, parcă viața din Luxemburg nici nu ar fi fost. Parcă am fost acasă dintotdeauna. Da, asta înseamnă că ne-am reacomodat. De fapt, cum să nu te acomodezi cu binele?! Posibil să vă fi smuls o privire uimită ori un zâmbet sarcastic. Să știți că binele este o noțiune diferită pentru fiecare om în parte. Mie îmi este mai bine acum decât atunci. Îmi este mai bine în familie, cu soț acasă în fiecare seară, cu acoperișul meu deasupra capului, cu munca de acasă și luând-o, pe jumătate, pe drumul antreprenoriatului (soțul deocamdată). Sunt în bula pe care mi-am dorit-o … deocamdată.

Îmi păstrez convingerea că nu există viaţă perfectă nicăieri în lume. Alegerile noastre sunt făcute pe baza dorinţelor pe care le avem, pe fundaţia motivaţiilor personale. Ce mie mi se potriveşte nu înseamnă că vi se potriveşte şi vouă. Lucrurile în care eu cred nu înseamnă că sunt parte din viziunea voastră.

 

Şansa de a încerca

 

Din punct de vedere financiar, în Luxemburg am dus o viaţă confortabilă. Din punct de vedere emoţional, eram mereu cu sufletul şi cu gândul în altă parte. Şi dacă emoţional nu eşti bine, banii nu pot petici sufletul. Ne-am dat şansa de a încerca să ne fie bine pe toate planurile, financiar şi emoţional. Ne-am spus că, pentru noi, acum (anul trecut) este momentul să încercăm să aducem în vieţile noastre echilibrul mult râvnit. Echilibrul înseamnă timp cu copilul, timp cu familia, timp în doi şi o viaţă decentă. Încă nu le-am bifat pe toate, la cotele dorite, dar nici nu era în plan să ne grăbim. Ne-am dat un an să vedem încotro ne îndreptăm. Acum suntem în perioada în care croim drumuri. Am reuşit, cu succes, să facem primii paşi. Ne-am dorit mult să muncim pentru noi, pentru că am muncit destul pentru alţii, sacrificând viaţa de familie. Aici avem oportunităţi de care acolo nici nu ne puteam atinge.

 

 

Photo by Manasvita S on Unsplash

Ce avem aici şi nu am avut acolo

 

Cu riscul de a mă repeta, aici avem timpul şi oamenii dragi. Acolo nu le-am avut sau nu atât cât să fim mulţumiţi. Avem toate weekend-urile împreună, avem oamenii dragi lângă noi, avem planuri şi vise mai multe decât oricând. În Luxemburg, pe parcursul anilor trăiţi acolo, cel mai mare obiectiv a fost întoarcerea acasă. Acum avem cu totul alte ţeluri şi posibilitatea să le setăm pe termen scurt, mediu şi lung. Avem posibilitatea să ne îndreptăm atenţia spre lucrurile care contează cu adevărat.

Ce am găsit la întoarcerea acasă? Atunci când eram doar noi, singuri, la 1600 km de casă, ne puteam baza doar pe noi şi atât. Acasă am găsit sprijin şi ajutor, lucruri pe care nu le-am cerut. Le-am primit de la cei care abia au aşteptat să le fim mai aproape. Acasă ne-am simţit utili celor care ne-au dus şi le-am dus dorul. Am putut să fim prezenţi fizic, cu căldură şi îmbrăţişări, nu doar cu sufletul. Acasă am învăţat să ne acordăm mai multă atenţie nouă şi am experimentat pe deplin ce înseamnă împreună.

 

Nu sunt toate roz şi nici nu vor fi

 

Atunci când am hotărât să ne întoarcem în ţară, am ştiut la ce ne întoarcem. Am ştiut carenţele din sistemul de sănătate, prezenţa corupţiei şi lipsurile din sistemul de învăţământ. Am plecat cu ideea că, dacă nu reuşim, dacă nu ne vom adapta, vom avea oricând posibilitatea să ne întoarcem în Luxemburg. Dar nu am vrut să trăim cu întrebarea „Ce ar fi fost dacă …?”.

Îmi place să cred că viaţa la Cluj este puţin mai diferită decât în alte părţi ale ţării. Poate că sunt eu subiectivă, pentru că acest oraş îmi este lipit de suflet. La Cluj avem oameni faini şi educaţi, dar fiecare pădure are uscăturile ei. Consider că la Cluj există dezvoltare, oportunităţi şi alternative.

După 3 luni de la întoarcerea în ţară, am scris aici, punctual, ce-am văzut bun şi rău în România, la Cluj. Îmi menţin părerea. Adaug pe lista lucrurilor bune grădiniţa minunată pe care o frecventează Antonia.

Concluzia este că nu regretăm întoarcerea acasă şi nici nu cred că o vom regreta vreodată, indiferent că vom rămâne sau nu aici. Cum spuneam, întoarcerea acasă a reprezentat şansa noastră de a încerca să ne fie mai bine.

P. S: Dacă aveţi intenţia să aruncaţi cu roşii şi cu critici neconstructive, citiţi înainte şi articolul ăsta. 🙂

 

Photo by Anthony Garand on Unsplash

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

 

2 Comments on 16 septembrie, ziua în care ne-am întors acasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.