V-am povestit de aniversarile de la cresa cand mamicile au adus torturi cu zahar si, mai rau, checuri industriale din supermarket pline cu fel de fel de balauri (aici gasiti povestea). In 24 mai fetita mea implineste un an. Este randul meu sa duc un tort si sa fac cadouri celor mici, dar nici vorba de dulciuri nesanatoase sau torturi pline de zahar. Am facut un tort de proba (sa nu ma fac de ras in ziua cu pricina) si sunt multumita de rezultat. Nu-i de Master Chef, dar este un tort bebelusesc reusit, zic eu.

 

Tort pentru bebelusi

 

Ingrediente:

Pentru primul blat (cu afine):

  • 120g faina (am folosit faina alba pentru patiserie)
  • 50g unt fara sare (la temperatura camerei) – puteti incerca sa il inlocuiti cu unt de cocos
  • 2 oua
  • 70g smantana grasa
  • 250g afine (am folosit afine congelate)
  • 3 linguri de sirop de artar
  • 1/2 lingurita praf de copt
  • 1/2 lingurita esenta naturala de vanilie
  • 1/2 lingurita esenta naturala de lamaie (home made)

Pentru al doilea blat (cu zmeura):

  • 120g faina (am folosit faina alba pentru patiserie)
  • 50g unt fara sare (la temperatura camerei) – puteti incerca sa il inlocuiti cu unt de cocos
  • 2 oua
  • 70g smantana grasa
  • 300g zmeura (am folosit zmeura congelata)
  • 3 linguri de sirop de artar
  • 1/2 lingurita praf de copt
  • 1/2 lingurita esenta naturala de vanilie
  • 1/2 lingurita esenta naturala de lamaie (home made)

Pentru crema: 

  • 250g mascarpone
  • 200ml smantana lichida (grasa)
  • 2 linguri de sirop de artar

 

Mod de preparare: 

Blaturile: 

  1. Untul l-am amestecat cu siropul de artar si ouale batute. Peste aceasta compozitie am adaugat smantana si esentele.
  2. Afinele le-am lasat la decongelat peste noapte. Am mixat in blender 2-3 linguri de afine cu 2-3 linguri din apa care au lasat-o in urma decongelarii pana am obtinut un piure.
  3. Separat, am amestecat faina cu praful de copt. Apoi, am pus o lingura de faina peste afine (peste fructele intregi) si am amestecat usor.
  4. Peste compozitia initiala (unt+sirop de artar+oua+smantana+esente) am adaugat piureul de fructe, care a colorat blatul, si faina. Pana aici puteti sa le amestecati pe toate cu ajutorul unui mixer.
  5. Am adaugat fructele intregi (cu tot cu faina presarata peste ele) si le-am incorporat in compozitie cu ajutorul unei spatule. Scopul a fost sa nu sparg afinele.
  6. Am uns cu unt o tava pentru tort (eu am folosit una din silicon; verificati sa fie fara BPA) si am turnat compozitia obtinuta. Am dat tava in cuptorul preincalzit la 170 de grade timp de 15 minute. Verificati cu ajutorul unei scobitori daca blatul este copt.
  7. Cu al doilea blat am procedat exact ca si cu primul.

Am adaptat o reteta de briose si am obtinut blaturi umede, nu mai inalte de latimea unui deget. Daca vreti ca blaturile sa fie mai inalte, dublati cantitatile (mai putin cantitatea de fructe). Eu mi-am zis ca tortul obtinut e suficient pentru 14 copilasi.

Tort pentru bebelusi

Tort pentru bebelusi

Crema: 

  1. Mascarponele si smantana trebuie sa fie reci, de la frigider.
  2. Am mixat mascarponele cu siropul de artar pana a capatat o textura densa, a devenit ferm ca si frisca. Va sfatuiesc sa nu insistati cu mixatul pentru ca vi se poate taia crema (sunt patita!).
  3. Apoi, am batut smantana pana s-a intarit. Nu insistati cu mixatul pentru ca se poate taia (si aceasta este sensibila)!
  4. Mascarponele l-am amestecat cu cateva linguri de frisca si am obtinut crema cu care am asamblat cele doua blaturi. Tortul l-am imbracat in frisca ramasa si l-am pudrat (cu ajutorul unei site dese) cu pudra de roscove. Am adaugat cateva fructe de zmeura pentru decor si am lasat tortul in frigider peste noapte.

image

Precizari:

  • Blaturile sunt umede si peste noapte, la rece, se mai taseaza. Atunci cand taiati tortul vi se poate parea tare, insa blaturile sunt moi si compacte.
  • Daca vreti ca blaturile sa-si pastreze o textura mai aerata, puteti pastra doar crema si frisca la frigider si sa asamblati tortul inainte de servire.
  • Puteti sa amestecati mascarponele cu intreaga cantitate de frisca. Tortul se poate imbraca si in crema, nu neaparat in frisca.

Reactii:

  • I-am dat si fetitei sa guste din tort. Nu vroia sa se mai opreasca!
  • A doua zi, a disparut jumatate din tort. Sotul, incantat de rezultat, l-a dus colegilor de la munca. Vroia sa le arate ce inseamna un tort fara zahar :)). Bineinteles ca am fost mandra!
  • Mi-a placut atat gustul (nu prea dulce, dar nici foarte acrisor), cat si textura.

Sunt curioasa ce parere aveti dupa ce il incercati. Astept reactiile :)!

 

Tort pentru bebelusi

 

 

Pentru a nu pierde ultimele retete, va invit sa va abonati la newsletter-ul blogului si sa dati un like paginii de facebook.

Robot Multifunctional 5 in 1 Nutribaby

67 Comments on Tort cu fructe si crema de mascarpone (pentru bebelusi)

  1. Este cel mai bun tort. L-am facut de 1 iunie si a placut atat copiilor cat si celor mai mari. Este foarte aratos si delicios .

  2. Buna,

    Felicitari pentru blog. Doresc sa fac tortul pentru aniversarea baietelui de 1 an. Imi poti spune te eog ce dimensiune are tava in care ai copt blaturile? Cum prepari esenta de lamaie in casa?

    Multumesc!

    • Multumesc ?!

      Tava este de 24cm (tava clasica).
      Esenta de lamaie/portocale o fac asa: spal bine lamaile/portocalele (sa fie bio de preferinta) si le decojesc cu peeler-ul pt legume incat sa nu iau prea mult din partea alba. Las cojile sa se usuce timp de 1-2 zile. Daca dupa acest timp nu sunt uscate suficient, le las putin si in cuptor la temperatura joasa. Apoi, le rasnesc. Si gata esenta!

    • Neata.

      Da, il poti inlocui cu cel de agave. Pe termen lung iti recomand siropul de artar in locul celui de agave pt ca e mai putin procesat, mai natural.

  3. Buna, ai putea sa imi spui si mie, te rog, unde ai gasit praf de copt bio ? crezi k in loc de afine sau zmeura asi putea sa fac o crema de struguri de gradina? 😀
    ms :* :* :*

    • Eu il cumpar dintr-un magazin bio (din Luxembourg). Incearca la DM.
      Cu struguri nu stiu cum ar iesi, dar cred ca ar iese prea moale crema, strugurii fiind aposi.

  4. Buna, iti multumesc in primul rând pentru reteta, se apropie ziua micutului meu si as dori sa incerc sa il fac, insa am cateva intrebari, ai spus ca ai decorat cu frisca, te referi la smantana batuta, sau ai folosit frisca din comert? In loc de faina alba pentru patiserie, pot folosi faina integrala de grau? Si daca as face astazi blaturile le-as pastra in frigider la rece pana il asamblez? Iti multumesc inca odata, o sa revin sa iti spun cum a placut

    • Am decorat tortul cu smantana batuta (care e frisca naturala, de fapt). Poti incerca si cu faina integrala. In general, folosesc faina integrala, dar aceasta schimba usor gustul preparatului. Tortul a fost pt copiii de la cresa, majoritatea fiind obisnuiti cu dulcele. Am vrut sa ma asigur ca nu se schimba gustul f mult.
      Poti face blaturile cu o zi inainte si sa le asamblezi a doua zi.

      Sper sa aiba succes ?!

  5. Buna ziua la blat as putea folosi alte fructe in loc de afine sau zmeura? Arata f bine as dori sa il pregatesc pentru ziua micutei mele care va implini 1 anisor pe 2 ianuarie dar eu incep sa ma intereaez de creme si blaturi de pe acum. Mai aveti si alte retete? Va multumesc sanatate multa.

    • Bună Ileana,

      Eu am folosit afine şi zmeură tocmai pentru culori, pentru ca tortul să fie mai atractiv pentru cei mici. Dacă nu ţii neapărat la aspectul ăsta, poţi folosi ce fructe vrei. Dacă, totuşi, vrei să ai blaturi colorate, dar nu vrei să foloseşti afine sau zmeură, un blat îl poţi face simplu sau cu banane, iar celălalt cu sfeclă.
      Alte reţete de tort nu mai am decât de checuri, brioşe sau prăjituri care se pot adapta pentru un tort.

      Sănătate şi vouă!

    • Salut Nicoleta,

      Eu prefer smantana lichida. Gasesti in magazin smantana dulce lichida pentru frisca. Marca de care spui nu o cunosc.

        • Salut.

          Nu îţi pot recomanda ceva ce nu am încercat 🙂 (nu locuiesc în România). Poţi încerca Olympus, La Dorna, Pilos, etc.

          • Bună ziua! Care este smântână lichida în Germania ca eu nu găsesc ?sau nu știu eu unde sa caut o marca ceva a-mi poți spune și unde găsesc?

          • Bună Oana,

            Chiar nu te pot ajuta cu răspunsul la această întrebare pentru că nu locuiesc în Germania şi nici nu vorbesc limba.

    • Nu îmi aduc exact aminte înălţimea tortului, dar a fost înalt cam de 3-4 degete. Cu siguranţă ar merge şi un al treilea blat.

  6. Buna. Imi spui te rog frumos,untul trebuie sa fie la temperatura camerei si ouale? Ouale le bat inainte cu mixerul si apoi le adaug in compozitie? Multumesc frumos

      • Buna! Vreau sa fac și eu tortul tău dar nu știu cum sa procedez la partea cu untul, uleiul de arțar și oua? Am impresia ca se taie untul, nu iese legat… poți sa-mi spui exact cum procedezi aici, te rog frumos?

        • Baţi ouăle, adaugi siropul de arţar, mai baţi puţin şi apoi pui untul moale. Cu mixerul ar trebui să îţi iasă o compoziţie omogenă. Dacă rămân mici particule de unt, nu e o problemă.

  7. Am vazut de mult reteta ta de tort si acum as vrea sa o incerc pt ziua mea. Dar as inlocui siropul de artar din blat cu zahar de cocos si nu stiu ce cantitate sa pun.
    Am vazut ca blatul iese umed. Daca adaug mai multa faina,ar iesi mai uscat?
    Vreau sa modific cateva chestii pt ca tortul ar fi pentru adulti in general, doar 2 copii de 3 respectiv 4 ani. Sunt mai marisori si ar fi ok si pt ei daca folosesc zahar de cocos.

    • Bună Diana,

      Aş spune că 2 linguri ar trebui să fie suficiente. Zahărul de cocos este natural şi cu indice glicemic mic, deci se poate folosi şi în preparatele pentru copii. Poţi adăuga puţin mai multă făină încât să obţii un blat mai puţin umed, dar nu ştiu câtă să te sfătuiesc să pui. Dacă majoritatea sunt adulţi, poate ar fi mai potrivită ultima reţetă de tort pe care am pus-o pe blog.

      • Mi- a placut si ultima reteta. Voi folosi decorul care e suuperb.
        La acesta imi plac foarte mult blaturile colorate si mi se pare mai racoros, mai de vara.
        Reteta noua mi se pare ca e cam uscat. In genul turtei dulce.Si as vrea ceva intre cele 2.

  8. Buna! Imi place foarte mult reteta si vreau sa fac tortul de ziua micutului meu care implineste 1 an. Intrebarea mea este: smantana grasa folosita la blaturi este lichida, la fel ca cea pentru crema?
    Multumesc!

  9. Tortul arăta PERFECT de MINUNAT!!!! As vrea sa îl fac pt aniversarea fetitei mele de 1 an. Vom avea aproximativ 20 de invitati ( adulti). Cam ce cantități ar trebui sa folosesc pt a ajunge?

    Sunt cam îngrijorată ca poate nu va fi suficient sau poate nu va fi pe placul adulților… Are gust bebelusesc sau poate fi acceptat usor si de gusturile noastre „parvenite”?

    • Mulţumesc pentru aprecieri!

      Eu consider că ajunge pentru 20 de porţii. Dacă vrei să fii sigură, faci 1 porţie + jumătate, adică adaugi încă o jumătate dion cantităţile indicate.
      Eu nu consider că este un tort cu gust „bebeluşesc”, însă niciodată nu poţi să ştii cum îl apreciază alţii (cu gusturi „parvenite”).

  10. Bună seara!

    Am făcut primul blat cu zmeura, l am lăsat la cuptor 15 minute, dar era crud, asa ca l am. Mai lăsat încă 15 minute. Crescuse vreo 4-5cm. Când am crezut ca s a copt, l am scos din cuptor și s a lăsat complr. Acum este f umed și mi se pare crud la baza. Nu l am copt și pe al doilea, pt ca nu m am încumetat sa fiu dezamăgită din nou. Va rog sa ma ajutați. Încerc acest tort din timp, sa îl pot face cu brio la petrecere de un an a copilului me. Mulțumesc!

    • Salut.

      Sper să te pot ajuta. Oare cât de înalt ai făcut blatul? Orium, fiind cu fructe, este un blat mai umed decât unul clasic de tort. Dacă l-ai scos din cuptor şi l-ai băgat din nou, este normal să se lase. Depinde mult şi de cuptor. Dacă vrei să pui din nou blaturile la copt, lasă-le în cuptor mai mult de 15 minute şi încearcă-le cu o scobitoare ca să vezi dacă sunt coapte. Dacă scobitoarea iese curată, atunci este copt. Sper să-ţi iasă.

  11. Buna ziua. Tortul este delicios. Dar culorile…n-au iesit nici pe departe :)) Aveti idee de ce? Am folosit fructe proaspete.

  12. Am facut acest tort pentru prima aniversare a baietelului meu! Este foarte bun, usor si chiar si sarbatoritul a mancat cu placere, dupa ce l-a framantat bine😂 Multumesc pentru inspiratie!

  13. Am facut acest tort acu 2 zile, de ziua sotului meu…a iesit foarte bun insa aspectul nu mi a reusit pentru ca nu am mai avut zmeura :)) in rest super bun, a papat chiar si fetita mea de un an( inseamna ca a trecut testul 😁)

  14. Buna ! Vreau sa fac si eu tortul ptr aniversarea de 1 anisor a baietelului meu, sapt viitoare si am afine la congelator, dar as vrea sa te intreb ptr ca nu am cantar de bucătărie…..cam cat inseamna 250 gr afine? Bănuiesc ca te referi la cantitatea asta cand sunt deja decongelate, nu ? Asadar cam cate cani, sa zicem de afine congelate sa scot ? O cana sau mai mult ??? Multumesc mult anticipat, nu as vrea sa stric tortul, de asta intreb……

    • Andreea, eu zic sa iti cumperi un cantar. La retetele de torturi un cantar este necesar. Nu stiu sa iti aproximez cantitatea, pentru ca depinde si de marimea afinelor, iar o cana de-a mea poate fi mai mare sau mai mica decat a ta

  15. Buna
    Am mai multe intrebari😁
    Cat trebuie sa las blaturile la cuptor?
    Ai batut ouale cu totul? Sau separat?( albusul separat)?
    Ce fel de smantana lichida grasa ai folosit?(marca)
    Multumesc

    • Buna Alina,

      Imi cer scuze ca iti raspund atat de tarziu. Sa le luam pe rand:

      1. 15 minute asa cum am precizat inainte, dar sa verifici cu o scobitoare sa te asiguri ca sunt coapte.
      2. Am batut ouale fara sa separ labusurile de galbenusuri.
      3. Nu stiu sa iti spun ce marca am folosit, oricum nu era romaneasca, pentru ca, pe vremea respectiva, locuiam in Luxembourg.

      Sper ca ti-am putut fi de folos.

    • Dacă feliile sunt mici, zic că ar trebui să ajungă pentru 15 adulţi şi 3 copii. Dacă vrei să serveşti felii generoase, îţi sugerez să adaugi o jumătate din cantităţile menţionate.

  16. Bună. Peste puțin timp bebelul meu va împlini un an și am ales să fac acest tort. Noi suntem în Spania, am tot căutat pe la magazinele bio praf de copt dar am găsit doar drojdie, un fel de drojdie pentru pâine și chec și bicarbonat de sodiu. Aș putea folosi unul dintre aceștia trei? Mulțumesc frumos

    • Nu ştiu ce să zic. Ar trebui să fie praf de copt indiferent de ţară. Nu te pot sfătui în privinţa unui alt ingredient.

  17. Am incercat, a iesit super bun tortul! Mersi de reteta!<3
    Sincer foarte greu gasesc ceva care sa fie si sanatoasa (fara prea mult zahar), dar totusi sa aiba un gust bun si dulce.

  18. Bună
    Este destul de stabil tortul pentru q-l înveli cu o pastă de zahăr?
    Mă gândeam să dau la o parte pasta de zahar din farfuria bebelului, dar să arate frumos tortul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *