Timpul trece (prea) repede

“Profită de fiecare moment, pentru că timpul trece (prea) repede.” Era o vreme când mă irita la culme vorba asta. Acum îi înțeleg sensul.

Poza asta este făcută fix acum 2 ani dintr-o singură apăsare de buton, spontană, total negândită. De atunci și până acum, viața noastră s-a schimbat la 180 de grade. Pe de altă parte, această poză ne surprinde în ipostaza cea mai dragă mie. Ea lipită de mine. Inimile noastre care bat la unison. Atingerea ei caldă. Respirația ei liniștită.

Momentele astea devin rare, dar iubirea și tandrețea rămân acolo, cumva se transformă, se materializează prin alte gesturi. Relația noastră evoluează și, dacă atunci interacționam cu un bebeluș, astăzi port discuții din ce în ce mai interesante cu o micuță domnișoară. E firesc să fie așa.

Totuși, e ciudat cum ne dorim ca cei mici să rămână mici pentru totdeauna dar, în același timp, ne imaginăm parcursul lor, cum devin oameni mari, independenți și puternici. Îi vrem mici și mari în același timp. Îi vrem dependenți de noi și independenți în clipa următoare. Ne dorim copii inocenți, dar așteptăm, cu mai multă sau mai puțină răbdare, o rază de maturitate din partea lor. Parcă suntem pe un drum al extremelor, al paradoxurilor. 

Părințeala nu are multe lucruri exacte, concrete. Este o călătorie cu bune și cu mai puțin bune, cu provocări și bucurii, cu împliniri și sentimente de eșec, cu descoperiri și necunoscute, cu agonie și extaz, cu construit de relații și cu “aha-uri” la tot pasul, cu dileme și paradoxuri. Astăzi, știu că există soare după furtună, mai bine după mai greu, timp care pleacă (prea) repede și nu mai revine. Știu că există etape și momente de toate felurile. Știu că nu există adevăruri absolute, rețete sau soluții universal valabile. Știu că sunt în cea mai frumoasă și cea mai challenging călătorie dintre toate. Știu că drumul ăsta modelează oameni și nu unul, nu doar pe cel mai mic, ci pe toți cei implicați în călătorie. Pe noi, pe toți 3. 

Știu că drumul pe care suntem ne redefinește pe noi, cei mari. Ne provoacă să fim mai buni. Știu că în călătoria asta nu toate sunt la superlativ, dar am certitudinea că ne va crea amintirile cele mai de preț, pe alea pe care le vom păstra o viață întreagă în suflete, chiar și pe piele.

Și vreau să profit, în continuare, de fiecare etapă, că toate trec parcă prea repede. Să fiu mai bună, dar să rămân eu. Să adun amintiri. Să mă bucur, să râd, să plâng, să mă joc, să spun “stop”, să nu mai pot dar să mai pot puțin, să-mi acord pauze, să fiu copil, să fiu soție, să fiu femeie, să fiu mamă, să fiu fiică și nepoată, să țin de mână, să sărut, să țin în brațe, să simt că inima-mi bubuie în piept de iubire, să ating, să (mă) iert, să țin timpul în loc … dar stai! Pe toate le pot face, dar nu și asta. Timpul nu se oprește! Uneori parcă galopează … Şi ce-mi rămâne de făcut?! Să iau rândurile astea de la coadă la cap și să ajung la “profită de fiecare moment”. Exact asta ar trebui să facem fiecare dintre noi. Să profităm de acum și aici, de astăzi, cu ai noștri, cu cei dragi. 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram