Photo by Caroline Hernandez on Unsplash

 

În spatele fiecărui om există o poveste. În fiecare corp există un suflet. În spatele fiecărui gest există un gând, un sentiment, o emoţie. Fiecare experienţă pe care o avem lasă o urmă. Suntem capabili să înţelegem o situaţie din perspectiva noastră, conturată de propriile noastre experienţe. Dar cum ştim care este perspectiva celuilalt, care îi sunt sentimentele care îl încearcă într-o anumită situaţie?

Asta se întâmplă şi cu părinţii.Toţi suntem oameni care pornim în această călătorie pestriţă cu o poveste. Suntem cu toţii părinţi, dar credem în lucruri diferite, avem valori distincte şi acţionăm diferit, pe baza crezurilor şi a experienţelor noastre. Greşim. Dar greşeala este omenească, nu? Dacă am fi în papucii celuilalt, poate am acţiona diferit faţă de cum o face el, dar deciziile noastre se bazează pe experienţele noastre, nu pe ale lui. Din exterior, ne este simplu să emitem păreri dar, dacă am trece de superficialitate, dacă am ţine minte că fiecare suflet are rănile şi cicatricile lui, am înţelege că judecata nu aduce nimic bun nimănui. Nu ne îmbogăţeşte cu nimic nici pe noi şi nici pe ceilalţi. Dacă am încerca să ascultăm mai mult şi să ţinem minte că fiecare perspectivă este bazată pe o poveste de viaţă, pe un set de sentimente, experienţe şi valori, atunci am reuşi să-l înţelegem pe celălalt ceva mai bine.

Trăim într-o lume în care, vrem nu vrem, deciziile noastre sunt puse sub semnul întrebării de cineva, suntem analizaţi, judecaţi, criticaţi. Trăim în vremuri cu informaţii multe şi de toate felurile. Nici noi nu mai ştim ce-i bine şi ce nu. Din dorinţa de a face bine, de a ne creşte copiii frumos, ne regăsim într-un carusel cu emoţii, frici, angoase şi îndoieli. Adesea, ni se întâmplă ca stima noastră de sine, a părintelui, să iasă şifonată din vârtejul ăsta permanent în care trăim.

Napolact în parteneriat cu ReadyNation România lansează campania „Povestioare cu Tihnă”, un program ce își propune să ofere un strop de tihnă părinților din România. Iniţiatorii campaniei îşi propun să îi bată pe umăr pe părinţi şi să le spună „Eşti un părinte bun pentru copilul tău”, „Aruncă la gunoi sentimentele de vină” ori „Nu eşti singur. Şi alţii trec prin asta.” Mesajele campaniei sunt mici lecții de viață care pot inspira alți părinți să treacă mai ușor peste dilemele legate de ce înseamnă în ziua de azi să ne educăm copiii. Acestea se vor regăsi pe cutiile de lapte Napolact BIO și vor reda povești din care părinții să culeagă învățături care să îi ajute în rolul de părinte. În total sunt 12 povești extrase din situații reale cu ajutorul experților psihologi ai ReadyNation România. Fiecare poveste se încheie cu o concluzie care îl face pe părinte să fie mai bun în acest rol. Cele 12 povești se vor regăsi pe cutiile de lapte Napolact BIO.

 

În același timp, campania își propune să extindă numărul poveștilor cu ajutorul părinților din România. Astfel, pe site-ul întihnă.ro părinții sunt invitați să împărtășească din lecțiile lor personale. Din poveștile publicate pe site Napolact se va inspira pentru etapa următoare a campaniei în care va tipări următorul set de 12 povești inspiraționale. Pe scurt, şi voi aveţi ocazia să le transmiteţi un gând bun altor părinţi.

 

Suntem clienţi fideli al brandului Napolact de multă vreme, din mai multe motive. Este un brand românesc, de la mine de acasă, şi noi ne-am propus să încurajăm economia locală. În privinţa produselor cumpărate, gustativ şi calitativ, nu am avut ce să le reproşez. Mai mult decât atât, unchiul meu are o fermă într-un sat situat la vreo 200 de kilometri de Cluj. O parte din laptele produs de vacile lui merge la Napolact, deci consumăm o foarte mică parte din ceea ce se produce la noi în familie. Cu această campanie, „Povestioare cu tihnă”, Napolact îmi intră şi mai mult la suflet, pentru că, măcar puţin, va schimba în bine viaţa unor oameni. Gândiţi-vă la următorul scenariu. Poate l-aţi trăit deja. Sunteţi sugrumată de griji. Cel mic are peste un an şi jumătate şi nu vorbeşte. Abia spune mama. Medicii au păreri împărţite, iar toţi cei din jur încearcă să vă convingă că puiul vostru are o problemă. Vă faceţi o cafea în speranţa ca licoarea tulbure să vă mai limpezească gândurile. O beţi cu lapte. Luaţi cutia de lapte Napolact BIO să puneţi doi stropi de lapte peste b[utura neagră şi amară în speranţa că vă va îndulci gândurile şi pe ea scrie: „…deodată, mama și-a dat seama că fiecare copil e unic, căci are propriul ritm de dezvoltare. Și de atunci s-a bucurat de fiecare pas al lui și nu l-a mai comparat cu alți copii.” Mergeţi online şi veţi descoperi întreaga poveste. Să vă tihnească  … şi povestea, şi cafeaua ! 🙂

 

 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram

19 Comments on Fiecare om are o poveste

  1. Imi place acest tip de campanie. Sunt sigura ca ma voi regasi in multe povesti. Felicitari inca o data Flavia pentru tot ceea ce faci! Te admir foarte mult.

    • Cred ca este prima campanie al unui brand de consum general, care este centrata pe parinti, pe binele lor emotional. E geniala treaba asta! 🙂

  2. Am vizitat si eu odata o ferma care dadea lapte la Napolact. Si eu consum de multa vreme produsele lor (in special iaurt bio pt Vlad) si am mare incredere in brand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *