educatie copii

 

Zilele trecute mi s-a spus mai direct, mai indirect că îmi cresc copilul după cărţi. Mi s-a spus şi că prea mulţi proşti fac asta. Ok, am înţeles mesajul :))! Ce-i drept nu m-a afectat, însă văd/aud din ce în ce mai des următoarele idei: „Eu nu îmi cresc copilul după cărţi”, „De aia nu ajung bine copiii pentru că sunt crescuţi după cărţi”, „Nu-i mamă aia care îşi creşte copilul că aşa scrie în x sau y carte”. Oameni buni, ce înseamnă să îţi creşti copilul după cărţi pentru că eu chiar nu-s lămurită? De fapt, când aud ideile astea, înţeleg cam aşa: nu trebuie să te informezi, n-ai de ce. Nu contează ce zice OMS, nu există experţi în parenting, nu există psihologi cu şcoli, nu există alte experienţe. Du-te pe vârf de munte, dă foc la cărţi, taie cablul de la net, sparge-ţi telefonul, fă bucăţi televizorul (asta chiar puteţi să o faceţi) şi neagă existenţa radioului! Sună bine pentru un weekend, hai o săptămână, dar sună cam ignorant pentru o viaţă dusă în 2017, când toate informaţiile îţi sunt sub nas, doar trebuie să înveţi să le triezi, să îţi permiţi să îţi lărgeşti orizonturile şi să aplici ceea ce crezi că ţi se potriveşte.

Nu trebuie să mă gândesc prea mult să îmi dau seama că nu-i bine să fii neinformat, dar nici cu informaţiile la purtător nu îţi şade prea bine. De fapt, orice ai face, oricum nu faci bine. Este adevărat că în ziua de astăzi informaţiile sunt pe toate gardurile (un lucru nu neapărat rău), dar asta nu înseamnă că sunt şi cele bune. Ei bine, pentru a face diferenţa între informaţiile care ne bombardează zilnic este necesar şi un filtru al gândirii. Mai jos, am să mă rezum din nou la experienţa mea de mamă începătoare chiar dacă mi s-a spus că un articol complet necesită minim 3 surse care să fie citate. Nu, experienţa mea personală nu are nevoie de surse! Nu-i din cărţi, ci îmi aparţine. Înainte de cărţi şi alte surse de informare, baza relaţiei mele cu copilul este iubirea necondiţionată pe care i-o port, instinctul de mamă îmi este ghid, iar răbdarea este soluţia multor necunoscute.

Totuşi, citesc! De ce am ales să citesc? Pentru simplul fapt că nu am cum să le ştiu pe toate. Există studii de actualitate şi specialişti în diverse domenii. Nu aveam altfel cum să ştiu cum va evolua copilul meu în funcţie de vârstă, cu ce nevoi vine fiecare etapă, de ce e important să învăţ să mă conectez cu copilul atunci când simt că o iau razna cu copil cu tot, de ce este important să mănânce carne ori legume, şi nu mezeluri ori ciocolată şi multe altele. Apoi, instinctul meu îmi spune că nu-i rău să descopăr teoriile interesante ale unor oameni care au făcut şcoli şi au studiat ceea ce înseamnă creierul, educaţia şi dezvoltarea unui copil. Cu unele teorii pot să rezonez, cu altele chiar deloc. Există pasaje dintr-o carte care pot fi ideale de pus în practică, pe care le pot recomanda pentru că am considerat că ni s-au potrivit nouă sau unele pe care să nu le găsesc deloc folositoare. Pot fi bloggeri cu experienţe personale care să aducă un plus relaţiei mele cu copilul prin informaţia pe care o oferă ori alţii care să ofere sfaturi complet neadecvate modului în care îmi doresc să mi-l cresc. Pot recomanda Organizaţia Mondială a Sănătăţii sau o organizaţie de pediatrie în privinţa principiilor de creştere legate de sănătate ori pot cita un specialist în probleme de parenting, psihologie, metode educaţionale pe partea de dezvoltare şi educaţie. Nu văd nimic greşit în asta, dimpotrivă. Nu văd ceva greşit în dorinţa de a mă informa şi nu consider că îmi cresc copilul după cărţi, ci mă autoeduc şi caut să pun baze solide pe care să le dezvolt armonios. Părintele perfect nu există! Cu toţii greşim. Toţi întâmpinăm greutăţi. Toţi avem întrebări, însă consider că este greşit să nu ne oferim toate mijloacele prin care să găsim răspunsuri la întrebările noastre. Nu există soluţii universal valabile, însă le caut pe cele care cred că ni s-ar putea potrivi.

Să te informezi şi să aplici o parte din informaţiile găsite nu este o dovadă de prostie. Este un mod prin care cauţi să îi oferi copilului tău ceea ce consideri că este mai bun. Nu suntem la fel! Unii se implică mai mult, alţii gătesc mai bine, unii nu gătesc deloc. Unii se dedică mai mult, altora nu le permite timpul. Unii se joacă mai mult, alţii ies mai rar la plimbare. Totuşi, în lumea mea ideală, părinţii au un numitor comun: binele copilului! Dacă tu consideri că o carte nu îţi foloseşte, că o informaţie nu este importantă pentru tine, asta nu înseamnă că nu îi foloseşte altcuiva. De ce nevoia asta de a arunca cu roşii în cei care îşi doresc mai mult, în cei care vor să facă lucrurile mai bine?!

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Sursa foto: Pixabay

7 Comments on Copilul crescut după cărţi

  1. Si pe mine mă zgarie pe creier treaba asta..A fost unul dintre primele articole scrise pe blog în care am recunoscut că eu îmi cresc copiii din cărți. Cred că dacă aș fi avut un blog mai popular, aș fi primit multe roșii . :)))
    Baietelul eu este destul de dificil sau poate doar unul normal. Dacă nu aș fi citit despre etapele de dezvoltare, probabil aș fi luat-o razna de mult. Informațiile din cărți m-au ajutat să îl înteleg pe el, dar să mă înteleg și pe mine. Nu am inceput să citesc imediat ce am ramas însărcinată, nici măcar după ce am născut, ci după aproape 2 ani, când simțeam că nu mai fac față și e acolo ceva care e mai mult decât mă duce pe mine capul sau experiența. Am avut noroc numai de cărți bune, lipsite de metode universal valabile sau alte idei crețe. Fiecare si-a lăsat amprenta asupra modului in care mă cresc și îmi cresc copiii. Si câteva pagini pe zi fac diferența. Cărțile au fost și sunt prietenele mele de bază în perioada aceasta grea, când sunt copiii mici. Sunt sprijinul meu!

    • Zici că eu aş fi scris comentariul, nu tu :)). Aşa simt şi eu că aş fi luat-o razna dacă nu mă informam. Nu ştiu dacă am făcut-o la timp. Am început cu puţin timp înainte ca ea să împlinească un an să citesc cărţi de parenting şi să mă intereseze subiectul. Să ştii că atunci când am o zi în care simt că îmi pierd controlul, îmi prinde bine să citesc câteva pagini pe subiect. Mă ajută să mă liniştesc şi să văd lucrurile din unghiul corect.

  2. Aud frecvent mame care se bat cu pumnul in piept ca isi cresc copiii dupa… ‘intuitie’. Ca fiind secretul universal. Daca insa le intrebi ce inseamna intuitie? Cum o diferentiezi de ego? Se uita crucis. Daca le spui de carti te trimit la plimbare direct.
    Mi-a placut articolul tau mult si il sustin. Daca imi permiti pun un link cu gandurile mele scrise in aceeasi nota
    https://jurnalulcopilului.com/2017/07/04/cartile-de-parenting-nu-te-spala-pe-creier/

    • Si eu sunt una din mamele care isi cresc copiii dupa intuitie. Si asa au facut si parintii mei. Si eu cred ca facut o treaba foarte buna!
      De fapt, abia dupa mult prea multe carti de parenting citite, m-am intors la ei si i-am intrebat cum au stiut cum sa creasca un copil cu dragoste si intelegere.
      Intuitia vine Atunci Cand te eliberezi de frica de a gresi – cel putin asa a fost in cazul meu. Intuitia nu-mi spune sa-mi bat copilul, sa-l oblig sa manance/invete/sa stea intr-un picior, doua, zece…
      Intuitia ma ajuta sa „citesc” pe fata ei exact ce simte, sa stiu cand are nevoie de iubire si cand are nevoie de hrana, cand vrea sa se imprieteneasca cu x sau cand vrea sa se joace singura intr-o baltoaca.
      Intuitia si „research-ul” nu sunt in competitie. Mie imi place partea de „research” si uneori citesc cu pofta studii si carti.
      Dar daca ar fi musai sa aleg o metoda de a-mi creste copilul, as lasa inima sa aleaga si nu „niste” date statistice.

      • Eu cred in combinatia dintre intuitie si informatie. Informatia nu anuleaza intuitia. Si nici nu se pune problema de a alege intre una si cealalta. Cand ma refer la informatii, nu ma refer doar la cele care tin de parenting, ci si la altele care tin de alimentatie, de exemplu. Intuitia nu imi este suficienta sa inteleg de ce mierea sau sarea nu sunt indicate sub varsta de un an, de exemplu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.