Copilăria din faţa blocului

Ziua de 1 iunie mă duce cu gândul la copilărie, la anii copilăriei mele, dar, inevitabil, şi la anii următori în care voi retrăi copilăria prin ochii copilului meu. Cu siguranţă va fi altfel decât a mea, a generaţiilor noastre. Nu am crescut cu lego, cu ecrane LCD, Wii-uri şi nici cu smartfoane. Nu am crescut în puf, în globuri de cristal şi nici între 4 pereţi. Am crescut sărind elastic şi desenând şotroane pe asfaltul din faţa blocului. Ah, ce fain era în faţa blocului! N-aş fi dat gaşca de la bloc pe nicio casă cu grădină. N-ar fi fost loc să fim cu toţii, să jucăm prinselea sau raţele şi vânătorii. Gazonul nu l-am fi putut găuri de atâtea ori de câte am „gătit” cu buruieni şi pământ.

Mă cuprinde nostalgia când mă gândesc la genunchii juliţi pe betonul zgrunţuros, la cum ne strigam unul pe altul să ne lase părinţii afară şi cum ne curgeau rugăminţile fierbinţi să ne mai lase ai noştri în faţa blocului şi după lăsarea întunericului. Am crescut într-un oraş mic de provincie unde toată lumea se ştia cu toată lumea. Ai noştri nu împietreau de frică de fiecare dată când mergeam afară şi nu stăteau lipiţi de geamuri ca nişte radare neobosite. Eram liberi … cu toţii! Vara ne-a prins afară şi 1 noaptea. Doamne, ce vremuri! Toamna ne făceam grămezi din frunze şi săream în ele. Iarna veneam uzi până la piele de la derdeluş. Primăvara ne bucuram de fiecare rază de soare … tot afară.

Au trecut aproape 20 de ani, dar încă îmi aduc aminte de toţi din gaşca de afară. Şi de bara de bătut covoare pe care ne căţăram ca maimuţele spre disperarea vecinului de la 3. Mi-o aduc aminte cu drag şi pe nevastă-sa, care, sătulă de atâtea chiote de copii bezmetici, ne oprea gurile cu câte o găleată de apă turnată de pe geamul balconului de la 3 fix până la parter, acolo unde ne legam elasticul de bara scării. Şi ce dacă ne uda până la piele? Noi săream în continuare. În schimb, vecina de la 1 este bunica mea numărul 3. Acasă la ea eram ca la mine acasă: mă duceam şi plecam când voiam. Ba mai şi dormeam acolo. Ea m-a învăţat să fac clătite şi cu ea am răzălit prima mea varză … până la buricele degetelor.

Bunicile mele, în viaţă şi în putere amândouă, îmi păstrează vii multe amintiri din copilărie. Aţi mâncat vreodată tort din mămăligă cu mac? Bunica din partea mamei făcea unul delicios. Îmi aduc aminte că păstra scrisori vechi de pe vremea când era bunicul la facultate. Ne jucam cu vară-mea de-a poşta. I-am distrus ei din amintiri şi ni le-am clădit pe ale noastre. Ştiţi ce-s alea bucte? Sunt nişte plăcinte pătrate coapte într-o tavă înaltă. Bunica le făcea cu urdă proaspătă şi mărar. Nu sunt plăcinte pe lume care să-i fi scăpat bunicii din partea tatălui. Ştia cu ce să mă aştepte de fiecare dată când îi călcam pragul casei. Îmi aduc aminte cum i-am tăiat zeci de metri de elastic, produs greu de găsit la vremea aia, în bucăţi mici. Le-a găsit puse la „uscat” pe spătarele scaunelor. Cică făcusem pe spălătoreasa. Bunica, femeie zdravănă, a luat mătura şi m-a luat la fugă în jurul mesei. Era ca o ameninţare cu o posibilă bătaie, dar pe mine mă gâtuia mai tare râsul decât fuga. Când m-a prins, m-a luat în braţe şi m-a dojenit pe ton blând: „D-apoi chiar elasticul ăl bun, tu Flăviuţa?!”

Am fost singură la părinţi şi am avut de toate, zic eu. Alţii mai puţin. Afară nu ne uitam la etichetele hainelor şi nici la modelele telefoanelor. De fapt, care telefoane?! Cel mult făceam diferenţe între pâinea unsă cu untură şi presărată cu boia şi felia încărcată cu şuncă. Mama nu mi-a mai dat voie să duc mâncare afară. Trebuia să înţeleg că alţii n-aveau şi noi nu aveam pentru toată lumea. Nu-i bai! Am găsit o cale să dau: căram merele din cămară în plasa de jucării. Păi cum nu aveam?! Doar era plină cămara.

Când ploua afară ne adunam în scările de bloc … când la unul, când la celălalt. Ne întindeam pături groase pe jos şi ne făceam corturi ori ne jucam cu păpuşile. Am crescut la polul frigului, acolo unde gradele coborau iarna şi sub 30. Ne îngheţau genele pe drumul spre şcoală. Nu aveam maşină care să mă lase la scară. Când terminam cu şcoala adevărată, mă întorceam la şcoala din vecini. Mă jucam cu nepoata altei vecine.  Săraca de ea cât aracet a avut de curăţat după noi. Îmi lipeam cu el de scaune fişele mele de profesoară. Nu zicea nimic pentru că-i era drag să ne vadă, pe noi, oameni mici cu roluri de oameni mari. Iernile îmi rămân bine întipărite în minte pentru magia din jurul Crăciunului. Umblam cu colindul pe la toţi vecinii. Câştigam bani cinstiţi :). Adevărul e că era muncă, nu glumă. Intram cu vară-mea în repetiţii cu câteva săptămâni înainte să fim sigure că nu ne facem de râs. Ne făcea râsul pe noi. Cum ne apucam de cântat colindul, cum ne pufnea râsul uitându-ne una la alta. Uneori nu mai reuşeam să ne oprim. Din acelaşi motiv, al râsului inocent, necontrolat, nici nu reuşeam să mâncăm prea des la aceeaşi masă. Ai noştri ne despărţeau dacă era să luăm masa împreună, să le tihnescă mâncarea. Dar toate astea sunt amintiri pe care le port cu drag în suflet. Sunt frânturi din copilărie pe care mi le amintesc ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri.

Nu ştiu câte dintre acestea va cunoaşte copilul meu. Sunt optimistă când spun că va şti o mică parte. În jurul nostru copiii cresc foarte diferit de cum am crescut noi în urmă cu 2-3 decenii. E normal ca unele lucruri să se schimbe, să evolueze, dar i-aş fi păstrat ei măcar o mică parte din copilăria mea. Mi-aş dori să se simtă liberă, nu închisă între gardurile unui parc. Îmi doresc ca eu să fiu relaxată şi să nu mă amorţească frica de câte ori mă gândesc la pericolele zilelor noastre. Îmi doresc să prefere şotronul, elasticul ori tiroliana în locul oricărui ecran de mici ori mari dimensiuni. Vreau să fie bună şi darnică cu ceilalţi copii şi să nu judece după aparenţe. Vreau să fie tratată la fel ca toţi copiii, cu respectul care i se cuvine. Mai presus de toate, îmi doresc să fie fericită şi să se bucure de copilărie. Peste ani, să păstreze imagini, mirosuri, frânturi din vremuri pe care le-a trăit frumos, liber, fără griji, fără priviri piezişe, fără superficialităţi.

La Mulţi Ani copiilor noştri şi copilului din fiecare dintre noi!

Voi ce amintiri dragi păstraţi din copilărie?

Sursă foto: Pexels