M-a întrebat ieri soțul ce-mi doresc de 8 martie. I-am spus că, în perioada asta cu amenajarea apartamentului, nu vreau decât liniște. În rest, am de toate. Mi-am făcut câteva cadouri în avans și plănuiesc să mă răsfăț cu alte câteva lucruri în viitorul apropiat. Ar fi trebuit să se bucure că nu-i fac o listă lungă cât o zi de post. 🙂
A venit seara. A fost o seară între fete, petrecută în tête-à-tête cu fiica. Exagerat spus în tête-à-tête. 🙂 A fost o seară obișnuită, cu joacă de-a pisicile, de-a bucătăritul, cu zeci de întrebări curioase, cu gesturi în oglindă (mă imită), cu rutina de dinainte de somn.
Ne-am pus în pat. Îmi place să o miros, să o lipesc de pieptul meu, să o cuprind ca atunci când era un bebeluș fragil. Păcat că rar cooperează. Nu-i place să fie ţinută prea mult în braţe, cu atât mai puţin imobilizată şi ştampilată cu pupici. Uneori nu mă pot abţine. Era întuneric beznă și se instalase liniștea de după ultimul cântec. După poveste şi nişte poze de când era mică (aşa cum spune ea), urmează încă o „tobeste”, cu fetiţa blondă, adică cu ce a făcut ea peste zi şi minim 2 cântece. Când credeam că, în sfârşit, ne punem la somn, o aud zicându-mi:
Ea: “Mami, te ubesc pe tine!”
Într-o stare de euforie combinată cu un început de lichefiere, am întrebat-o: “Puiule, ce-ai spus?”. Nu eram sigură că am auzit bine.
Ea: “Te ubesc mult, mami!”
Eu: “Îți mulțumesc, iubita mea! Mami te iubește până la stele și înapoi. Ești sufletul meu!”
Ea: “Și eu te ubesc.”
Ce poate să-mi mai trebuiască de 8 martie?! Ce-mi poate aduce mai multă bucurie decât primul “te iubesc” al copilului meu?! Mă bucur de el cum nu m-am bucurat de niciun cadou.
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.