Vă spun cu sinceritate că am fost retincentă la cărţile de parenting. Mi se păreau departe de realitatea mea şi a copilului meu. Adică, ce mă putea învăţa un om care nu este în pielea mea, care nu simte ca mine, care nu îmi cunoaşte copilul? „Parenting necondiţionat” a fost prima carte de parenting pe care am citit-o. Am cumpărat-o din pură curiozitate şi îmi pare extrem de bine. Am început să o citesc lăsându-mi deoparte ideile preconcepute, lucru care vă sfătuiesc şi pe voi să îl faceţi. Nu este un ghid al copilului roboţelului perfect ori al părintelui ideal, nu veţi găsi reţeta educaţiei ireproşabile ori soluţii magice. Vă veţi regăsi pe voi, pe alocuri, veţi găsi idei cu care veţi rezona mai mult, iar cu altele mai puţin. Meditaţi asupra părerilor argumentate din carte, reflectaţi asupra tipului de relaţie pe care doriţi să o aveţi cu copilul vostru, la priorităţile voastre ca părinte, la modul în care aţi fost voi crescuţi. Găsiţi mai jos câteva detalii despre carte:
- Cartea este structurată în două părţi. Prima face o paralelă între parenting-ul bazat pe pedepse (negativ) şi parenting-ul bazat pe recompense, cel pozitiv. A doua parte a cărţii este despre parenting-ul necondiţionat, care nu ţine cont de pedepse sau de recompense.
- Alfie Kohn spune că nevoia de bază a fiecărui copil este cea de a se simţi iubit necondiţionat, indiferent care îi este comportamentul. Copiii simt nevoia să fie acceptaţi şi înţeleşi indiferent de situaţie, chiar şi atunci când comportamentul lor nu este pe placul părinţilor. Bineînţeles că orice părinte îşi iubeşte în mod necondiţionat copilul, însă asta reflectă şi comportamentul său atunci când copilul sparge o farfurie sau face o criză de furie în supermarket? Reacţiile şi acţiunile noastre au un impact important asupra adultului de mâine.
- În timp ce multe cărţi de parenting promit soluţii miraculoase care să „rezolve” comportamentele mai puţin obediente ale copiilor, Alfie Kohn oferă o abordare complet diferită. El îi cere cititorului să reconsidere relaţia tradiţională părinte-copil bazată pe impunere şi superioritate, fără a exista frica unei lipse de autoritate, a răsfăţului ori a judecăţii celor din jur.
- Alfie Kohn precizează că, adesea, un copil crescut după codurile tradiţionale de parenting, se poate simţi iubit ori apreciat doar atunci când le face pe plac părinţilor. Aceşti copii cresc cu ideea că sunt iubiţi pentru ceea ce fac, nu pentru ceea ce sunt. Cu siguranţă nu acesta este mesajul pe care ne dorim să-l transmitem copiilor noştri.
- Pedepsele şi recompensele de orice fel reprezintă forme de control şi sunt comparate cu mita şi ameninţarea. Acestea nu fac decât să aducă o supunere temporară ori să alimenteze dorinţa de rebeliune a copilului.
- În contextul creat de afirmaţiile de mai sus, copilul pierde din vedere cine vrea să fie şi nu îşi asumă consecinţele actelor sale. Copilul se va gândi: „Dacă fac x lucru, oare voi fi pedepsit? Dar dacă fac y lucru, oare ce recompensă primesc?”
- Cartea lui Alfie Kohn este centrată pe nevoile copilului şi cum poate părintele să răspundă acestor nevoi, să le împlinească. Autorul încurajează părinţii să-i implice pe cei mici în luarea deciziilor (atunci când se poate), nu să-i împingă să execute ordine.
„Trebuie să susţinem activ capacitatea copiilor de a alege şi să-i ajutăm să se simtă măcar într-o anumită măsură stăpâni pe propria viaţă. Misiunea nostră este să le hrănim simţul autonomiei şi să colaborăm cu ei pentru a găsi împreună soluţii la anumite probleme, precum ora de culcare, ora de întoarcere acasă de la joacă, unde plecăm în vacanţă în familie, etc.”
- În carte există şi o parte care se referă la evaluările şcolare şi presiunea care se pune în această direcţie. Autorul susţine interesul nostru activ faţă de ceea ce învaţă copilul, nu concentrarea excesivă pe succesul şcolar. Sprijină dezvoltarea intelectuală, nu zecele pe linie cu orice preţ.
„Cel mai eficient (şi mai puţin distructiv) mod de a ajuta un copil să aibă succes – la scris sau schiat, la trompetă sau la jocurile pe calculator – este să facem tot ce este posibil ca el să se îndrăgostească de activitatea în sine, să acorde mai puţină importanţă reuşitei finale şi mai mult interes sarcinii în sine. Este un alt mod de a spune că trebuie să-i încurajăm mai mult, să-i judecăm mai puţin şi să-i iubim fără încetare.”
- Părintele trebuie să se adreseze copilului ca unui partener, nu unui subordonat. O relaţie sănătoasă şi de lungă durată, precum şi „construirea” unui adult sănătos, încrezător în forţele proprii, empatic, nu se bazează pe un raport de forţe.
„O opţiune pentru părinţii copiilor mai mari ar fi să-i monitorizeze şi să-i controleze într-o încercare disperată de a se asigura că nu intră în belele – le citesc jurnalele şi le caută prin rucsac când nu sunt atenţi, apelează la tot felul de dispozitive pentru a se asigura că nu se uită la programe nepotrivite la televizor, instalează chiar camere video ascunse. Cealaltă opţiune ar fi să construim cu copiii, încă de când sunt mici, o relaţie bazată pe încredere şi să-i implicăm în procesul de luare a deciziilor. Astfel, abordarea bazată pe impunerea puterii noastre asupra lor – despre care ştim deja că este jignitoare şi contraproductivă – se dovedeşte şi inutilă.”
„Copiii care simt că au putere asupra propriei vieţi vor fi pregătiţi să facă faţă cu brio unor situaţii care au drept scop privarea lor de putere. Noi, ca părinţi, suntem cei mai în măsură să le oferim această putere, în măsura în care suntem dispuşi să o limităm pe a noastră.”
Pe Alfie Kohn l-am mai menţionat în articolul: Crizele de furie se „tratează” cu iubire.
Această carte m-a ajutat să fac legătura între atitudinile pe care le aveau părinţii mei cu mine când eram copil cu unele reacţii sau comportamente pe care le am astăzi. Mi-a schimbat viziunea asupra unor „strategii” pe care le credeam potrivite pentru fetiţa mea, iar pe altele mi le-a confirmat. Personal, a fost o carte care mi-a adus un strop de linişte atunci când eram ca o furtună. Am învăţat cum şi de ce trebuie să mă temperez, să nu reacţionez mânată de impulsuri. Bineînţeles că, la nivel teoretic, le ştiam deja, îmi era clar de ce lucrurile se tratează cu calm, însă puse negru pe alb au un impact mult mai puternic.
Vă recomand cartea cu drag.
Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.