Săptămâna aceasta am reușit să mă organizez mult mai bine comparativ cu săptămânile precedente, inclusiv în privința meniului săptămânal. Duminica am reușit să-mi schițez un plan, iar apoi, pe parcursul săptămânii, mi-am adăugat în program cumpărăturile aferente și timpul alocat meal prep-ului. E tare bine când nu intri în panică pentru că nu știi ce să pui pe masă ori în pachetul din ziua următoare! 🙂

Dacă nu mă urmăriți de multă vreme, insist să citiți disclaimer-ul de mai jos pentru a evita confuziile. Pe scurt, nu sunt nutriționist, nu creez meniuri personalizate și nu pretind că împărtășesc meniuri perfecte. Meniurile le încropesc pentru familia mea, în timpul de care dispun, și le postez pentru a vă oferi un strop de inspirație.

 

 

Scurt disclaimer 

👉 În general, meniurile pe care le postez cuprind preparatele din timpul săptămânii anterioare, de luni până vineri. Uneori, veți găsi menționate și preparatele din weekend.
👉 Acolo unde vedeți mai multe preparate la o masă, ele sunt servite în funcție de preferințe, pentru că uneori mâncăm diferit. De obicei, precizez cine ce mănâncă.
👉 Horațiu și Antonia servesc prânzul la pachet (pentru mâncarea caldă folosesc cutii izoterme).
👉 În mare parte, gustările sunt cele pe care Antonia le servește la școală, dar aș vrea să adaug aici și gustările servite dupămasa. 
👉 Meniurile noastre sunt 100% fără gluten (Antonia are boala celiacă). 
👉 Nu sunt nutriționist și nu pretind că împărtășesc meniuri perfecte. Meniurile le încropesc pentru familia mea și le postez pentru a vă oferi un strop de inspirație.

 

Mic dejun

 

Luni

♦ Iaurt grecesc cu granola, semințe măcinate, mango, afine, miere + gofră cu brânză de vaci.

♦ Micul meu dejun a fost asemănător. Pentru mine am inclus o banană (Antoniei nu-i prea plac bananele) și am exclus gofra. 

 

Marți 

♦ Sandwich cald cu cașcaval + roșii + ardei (pt. Antonia). Acest mic dejun este unul dintre preferatele Antoniei. 

♦ Ouă gătite la tigaie + cottage cheese + 2 felii de ceafă țărănească + roșii (pt. mine).

 

Miercuri

♦ Toast cu avocado, ou și roșii. Antoniei, la cererea ei, i-am inclus și 2 felii de bacon prăjite la airfryer. 

Joi

♦ Clătite cu ovăz și semințe măcinate servite cu miere și nucă (pt. Antonia), dulceață de căpșuni cu conținut redus de zahăr (pt. Horațiu) și cu budincă proteică și afine (pt. mine). 

 

Vineri

♦ Iaurt grecesc cu granola, semințe măcinate, afine și miere (pt. Antonia). Antoniei îi place când își poate lua micul dejun la pachet și să-l mănânce în mașină, în drum spre școală. 

♦ Micul meu dejun a fost asemănător (din nou). Pentru mine am inclus o banană și o lingură de pudră proteică

 

→ Acolo unde vedeți pâine în meniu, să știți că este pâine cu ovăz, hrișcă și sorg, fără dospire și fără gluten.

 

Pâine cu ovăz, hrișcă și sorg

 

Gustări 

Prima gustare este cea pe care Antonia o servește la școală, iar cea de-a doua o servește acasă. Gustările noastre sunt asemănătoare, dar, de cele mai multe ori, eu renunț la ele. 

 

Luni → Măr (gustarea 1) + banana cake – fără gluten, lactoză și zahăr adăugat (gustarea 2). Revin cu rețeta de banana cake săptămâna aceasta. 

Marți → Compot de piersici (gustarea 1) + măr copt cu granola (făcută în casă și un strop de miere + felii de banane cu unt de arahide și granola (gustarea 2). Antonia a zis că gustarea aceasta a simțit-o ca pe un răsfăț delicios. În cadrul rețetei de granola v-am lăsat câteva idei de servite a acesteia. 

 

 

MiercuriPară + compot de piersici (gustarea 1) + smoothie cu căpșuni, zmeură, afine, banană și semințe măcinate (gustarea 2). 

Joi  Mango + compot de piersici (gustarea 1) + clătite cu dulceață de căpșuni (cu conținut redus de zahăr). Clătitele le-am primit de la mama soacră. Pe blog, găsiți aici o rețetă de clătite fără gluten. 

Vineri → Baton + migdale + nuci + nuci Pecan + semințe de dovleac. 

 

Prânz

 

Luni 

Salată de cartofi dulci cu broccoli, ardei, măsline, feta (pt. Antonia)/ Salată orientală (cartofi, ceapă, măsline, roșii, castraveți) + șnițel de pui (primite de la mama soacră). 

 

Marți

◊ Orez cu mazăre + tocăniță din carne de porc cu sos de legume (la multicooker). 

 

Miercuri

◊ Orez cu mazăre + tocăniță din carne de porc cu sos de legume (pt. Horațiu)/piept de pui tras la tigaie, marinat cu sos de soia (pt. mine și Antonia). 

 

Joi

Tartă cu spanac și ricotta (pt. mine și Antonia). 

Tartă cu șuncă și ciuperci (pt. mine și Horațiu). 

 

Tartă cu șuncă și ciuperci

 

→ Ai mei au fiecare preferințele lor în privința tartelor. Cu mine este cel mai simplu, pentru că mie îmi plac ambele variante. 

→ Pe blog, aici, găsiți 2 variante de cruste fără gluten pentru tarte sărate. 

→ Tot pe blog, aici, găsiți mai multe variante de tarte atât sărate, cât și dulci. 

 

Vineri

Tartă cu spanac și ricotta (pt. mine și Antonia). 

Tartă cu șuncă și ciuperci (pt. mine și Horațiu). 

 

Tartă cu spanac și ricotta

 

Cină

Luni 

Supă din carne de curcan cu paste. Supa o fac la multicooker. Antonia preferă să pun paste mici în loc de tăieței. 

 

Marți

Supă din carne de curcan cu paste.

 

Miercuri

◊ Salată de vinete (clasică) și salată de vinete cu dovlecel (Antonia preferă această variantă – uneori o fac cu dovlecel și avocado) cu roșii. 

 

 

Joi

◊ Bruschete cu pesto, mozzarella și roșii. 

 

Vineri

♦ Lipii (făcute în casă) pe care ni le-am făcut după preferințe, cu ce am avut în frigider. Aceasta este una dintre mesele noastre preferate și, în plus, îmi permite să nu facem risipă alimentară și să includem alimentele rămase din zilele precedente. Ca și umpluturi am avut: 

  • salată de vinete cu dovlecel 
  • piept de pui 
  • salată de ciuperci cu maioneză (făcută din ciupercile rămase de la tartă)
  • somon afumat
  • brânzică pufoasă
  • mozzarella
  • salam cu șuncă (de la Szekely) – pt. Horațiu, că Antonia nu e fan mezeluri. Cumpărăm mezeluri rar și le alegem pe cele cu eticheta curată. 
  • măsline
  • salată iceberg
  • salată cu castraveți, roșii cherry, porumb și frunze de pătrunjel 

 

Sper să găsiți inspirație în meniul nostru și/sau în meniurile anterioare!

Vă stau la dispoziție dacă aveți întrebări. 🙂

 


Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *