De când am aparatul pentru înghețată, mi-a plăcut să testez diferite combinații … și nu am testat cred că nici 5% din câte mi-am dorit. Unele îmi ies din prima, altele mai au nevoie de îmbunătățiri pentru ca gustul să fie cel pe care mi-l doresc ori cel agreat de majoritatea degustătorilor familiei.

De această dată, mi-am propus să fac o înghețată cremoasă, ceva mai nutritivă și fără zahăr rafinat (și fără gluten, bineînțeles). Pentru a-mi atinge scopul, am inclus 2 produse de la Republica Bio, unul pe care l-am mai folosit, curmalele și unul de abia intrat în bucătăria mea (și în portofoliul lor), Silhouette Latte, o pudră care conține proteină din ovăz, pudră de cocos, psyllium, ghimbir și scorțișoară. Curmalele dau dulceața acestei înghețate și parte din aroma ei, iar Silhouette Latte completează paleta de arome și aduce un plus de nutrienți. O porție de 100g de înghețată are aproximativ 200 de calorii, 4,5g de proteine și 2,5g de fibre. Bineînțeles că există posibilitatea de a crește aportul de proteine și fibre.

Să vă spun și despre gust! Această înghețată are gust de caramel sărat, așa că neapărat să adaugați praful de sare (ideal ar fi să aveți sare de mare).

 

Ingrediente: 

 

Mod de preparare:

 

Pasul 1

Curmalele le-am hidratat în lapte. Le puteți lăsa timp de 2-3 ore sau peste noapte (la frigider). Mie mi-a fost mai comodă a doua variantă.

 

Pasul 2

În blender, am mixat curmalele cu laptele și esența de vanilie (eu am pus o lingură generoasă) până am obținut o pastă omogenă.

 

Pasul 3

Pasta obținută am turnat-o într-o cratiță pe care am pus-o pe foc, la foc mediu. Am adăugat gălbenușurile (aproximativ 40-50g) și am amestecat continuu timp de 5 minute.

 

Pasul 4

Am luat cratița de pe foc și, pe rând, am încorporat pudra Silhouette Latte de la Republica Bio și smântâna pentru frișcă. La final, am adăugat un praf generos de sare Maldon.

→ Cu codul FLAVIA10, aveți 10% reducere la toate produsele la preț întreg pe care vă doriți să le comandați de pe site-ul celor de la Republica Bio

 

 

Pasul 5

Ultimul pas depinde de gadget-urile de care dispuneți în bucătărie:

→ Dacă nu aveți niciun tip de aparat pentru înghețată, congelați compoziția într-un recipient. Ar trebui să nu aveți prea multe ace de gheață și să o puteți servi direct din congelator.

→ Dacă aveți un aparat de făcut înghețată, procedați în funcție de modul lui de utilizare.

 

Eu am turnat compoziția obținută într-un recipient (în recipientul aparatului pentru înghețată – eu am aparatul Ninja Creami Deluxe) și am dat-o la congelator până a doua zi. După ce a stat la congelator, am mixat-o în aparatul pentru înghețată și am servit-o cu poftă.

 

Am obținut o înghețată foarte cremoasă, aromată și foarte gustoasă.

Dați-mi de veste dacă încercați rețeta!

 

 

 


 

 

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *