E mai important să ai o casă sau să ai un loc pe care să-l numeşti acasă?

Se spune că în viaţă trebuie să plantezi un pom, să construieşti o casă şi să faci un copil. Ordinea acestor trei este aleatorie. Eu spun că în viaţă trebuie să faci ceea ce simţi, ceea ce te reprezintă, ceea ce îţi dă un sens şi nu cred în acest  „trebuie să” prea des auzit. Pe măsură ce-am trecut prin diferite experienţe, am înţeles cât de important este pentru mine să am un sens, un rost, o direcţie.

În ce îmi găsesc sensul?

Sensul mi-l dă partenerul de viaţă. Omul cu care am ales să-mi împart viaţa, gândurile, nervii (că există şi ăştia, nu?), banii şi spaţiul. Omul cu care am ales să îmi împart tot ceea ce sunt şi ceea ce am. Omul cu care am ales să descopăr, să învăţ, să îndrăznesc, să visez, să fac planuri, să mut munţii din loc. El îmi dă sens. De-a lungul timpului, sensul mi l-am mai găsit în provocări, în proiecte personale, în acţiuni de suflet şi în job-urile pe care le-am avut. Fiecare a contribuit la evoluţia şi la direcţia mea. Cel mai mare sens, ca şi femeie, mi l-a dat copilul. Acea mână de om născută din mine şi din omul care-mi era sens deja. Am bifat un lucru dintre cele 3 care „trebuie să”: copilul.

Pentru unii, unul dintre marile rosturi în viaţă este să-şi construiască o casă. Nu-i condamn. Nu este şi cazul nostru (încă). Poate pe viitor o vom face  şi pe asta. Trăind aproape 7 ani, eu, respectiv 16, el, în Occident, am înţeles că nu-i musai să ai casa ta pentru a fi fericit, că fericirea o aduc oamenii, ţi-o faci tu cu mâna ta şi nu pereţii ori un act de proprietate. Ni s-a aplicat şi nouă acest principiu … până la un punct. Când calculezi banii daţi pe chirii, te gândeşti că mai bine îi dai pe o rată la bancă şi ştii că locul e al tău şi în acte. Când citeşti contractul de închiriere şi realizezi că nu poţi bate un cui în pereţi, îţi dai seama că nu poţi face din acel spaţiu un acasă al tău 100%, că nu-l poţi personaliza după sufletul tău. De aici începe „vreau casa mea pe care să o numesc acasă”.

Ce înseamnă acasă?

Pentru mine, acasă înseamnă noi trei şi confort. Fără ai mei, fără ei doi, pentru mine, o casă nu este acasă. Ei dau sens spaţiului. Dar pe lângă ei doi, recunosc că sunt dependentă de confort. Spaţiul trebuie să mă reprezinte, să fie cât mai luminos, cât mai funcţional şi organizat. În astfel de spaţii funcţionez cel mai bine. Aş fi ipocrită să spun că acasă este acolo unde sunt doar ei doi, indiferent de loc. Ba nu! Locul în care trăim contează, dar nici cea mai frumoasă casă nu ar fi acasă fără partenerul meu de viaţă şi fără minunea noastră cu ochi albaştri.

Acasă mai înseamnă familia extinsă şi prieteni dragi. Şi ei îmi dau un rost. V-am mai povestit că îmi place să fiu gazdă, să am casa plină, că îmi place energia oamenilor care ne trec pragul. Acasă este locul în care le deschid uşa celor dragi, locul în care depănăm şi creăm amintiri, locul de relaxare, de adunat zâmbete şi de vindecat răni.

În concluzie, pentru mine este important să am o casă pe care să o numesc acasă, să fie un loc care să ne reprezinte pe toţi trei, să ne dea energie, dar nu-i musai să fie construită de noi de la temelie. Şi acasă nu poate exista fără oamenii care-mi dau sens. Aşadar, îmi mai rămâne copacul de plantat. 🙂

Pentru voi ce înseamnă acasă şi cât este de important ca acel acasă să fie construit de voi?

Dacă găsiţi pe blog articole interesante de citit, nu le ţineţi doar pentru voi :), daţi like paginii de Facebook şi/sau abonaţi-vă la newsletter-ul blogului pentru a nu pierde ultimele articole. Încerc să fiu prezentă şi pe Pinterest şi Instagram